Victor Ponta şi Crin Antonescu mizează pe „Verde”

Strategia pregătită de Uniunea Social-Liberală pentru alegerile locale şi cele parlamentare de anul viitor adoptă aspecte neobişnuite. După ce au „punctat” pe corupţia generalizată care domneşte peste politicienii din arcul guvernamental, acum, partizanii lui Ponta şi Antonescu au lansat o campanie ecologistă. Demers (după părerea noastră!) sortit eşecului, pentru că românilor nu prea le pasă de natură.

La prezentarea de joi a documentului programatic al Uniunii pentru problemele de mediu, cei doi lideri ai USL au prezentat, la modul general, direcţiile principale de acţiune, subliniind că principalul obiectiv este transformarea „economiei verzi” într-un motor al dezvoltării industriei energetice. Principalul „cal de bătaie” al reprezentanţilor Opoziţiei a fost contractul Statului de concesionare a exploatării aurifere de la Roşia Montana. Ei au cerut în primul rând desecretizarea completă a contractului şi s-au arătat gata să organizeze un referendum pe această temă.

Argumentele aduse de USL în favoarea acestor propuneri sunt situaţia populaţiei din zona respectivă, care ar putea fi afectată de deversarea accidentală de cianuri, prezervarea resurselor minerale ale statului, precum şi vestigiile istorice şi culturale din regiune, care ar putea fi afectate, dacă nu, distruse. Referitor la acest subiect, Victor Ponta, preşedintele PSD, şi omologul său liberal Crin Antonescu au cerut efectuarea unei evaluări independente cu privire la beneficiile şi costurile implicate pentru statul român, în ce priveşte crearea locurilor de muncă, rolul şi poziţia părţii române, precum şi beneficiile financiare reale. Ei au precizat că reindustrializarea şi crearea de locuri de muncă reprezintă o prioritate pentru USL, dar cu o analiză corectă şi transparentă a costurilor şi beneficiilor pe termen mediu şi lung.

De asemenea, în speranţa (nu tocmai deşartă!) că vor găsi în rândul persoanelor care au de câştigat de pe urma acestui proiect oameni din rândul partidelor aflate la putere, liderii USL au afirmat că trebuie clarificat acţionariatul şi conducerea executivă a acestor companii, destinaţia fondurilor de promovare ale acestui proiect, atât în zona societăţii civile, cât şi în cea politică, dar şi modul în care s-au tranzacţionat acţiunile privind acest proiect la bursele externe şi în ce măsură persoane care au influenţat deciziile oficiale au luat parte şi la speculaţiile bursiere. Uniunea Social – Liberală îşi bazează demersul politic pe rezoluţia Parlamentului European cu privire la interzicerea exploatării zăcămintelor minerale cu ajutorul cianurilor, pe teritoriul UE. În plus, se cere respectarea dreptului de proprietate, prin susţinerea de către USL a amendamentelor la proiectul „Legii minelor”, în aşa fel încât acestea să nu se aplice în cazul exploatării de la Roşia Montana.
Cele „9 porunci” ale social-liberalilor

În „Viziunea USL despre mediu”, autorii se declară partizanii unei corelări a tuturor programelor naţionale şi locale din acest domeniu, unificarea Gărzii de Mediu cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi scurtarea termenelor de avizare şi autorizare pentru investiţiile „verzi”. Pentru a sprijini supravegherea respectării normelor legale, ei mai cer deschiderea unei Linii Verzi cu societatea civilă.

În acest context, nu este de mirare că reprezentanţii Opoziţiei au preluat preocupările Cabinetului Boc privind absorbţia rapidă a fondurilor UE pe mediu şi stimularea creării de locuri de muncă verzi. Pe lângă alte propuneri dificil de rezolvat, fără modificarea legislaţiei actuale – impozite directe pentru produse cu impact mai mare asupra mediului, introducerea treptată în bilanţul firmelor a capitolelor corespunzătoare eficienţei utilizării resurselor etc – Ponta şi Antonescu au propus modificarea legilor Achiziţiilor Publice, pentru a acorda prioritate ofertelor de produse şi servicii etichetate drept „prietenoase cu mediul.”

Dan Papij