JUSTIŢIE. Un agent de poliţie din Hunedoara şi un referent al Inspectoratului Silvic din Timişoara au fost trimişi în judecată, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru trafic de influenţă pentru obţinerea unor permise de vânătoare.
În urma cercetărilor efectuate împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară ai DGA- Biroul Anticorupţie pentru judeţul Hunedoara, trei persoane au fost trimise în judecată. Este vorba despre P.C.A, agent de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, R.G.N, referent la Inspectoratul Teritorial Silvic Timişoara şi de L.V. Potrivit rechizitoriului, agentul de poliţie din Hunedoara a intervenit pe lângă referentul de la Inspectoratul Silvic pentru ca doi candidaţi la un concurs pentru obţinerea permisului de vânătoare, organizat în data de 09.06.2007 de către AJVPS Hunedoara în colaborare cu Direcţia Generală de Control Silvic şi Cinegetic din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, să promoveze şi să obţină astfel permisele de vânătoare. „Din materialul de urmărire penală rezultă faptul că agentul de poliţie se cunoştea de mai mult timp cu cei doi candidaţi, pregătind împreună cu inculpatul R.G.N. activitatea infracţională. Cu toate că inculpaţii P.C.A şi R.G.N. nu au făcut parte din comisia de examinare, aceştia le-au promis celor doi că vor interveni pentru a promova concursul. Totodată, R.G.N., prin intermediul agentului de poliţie a solicitat candidaţilor sumele de 300 de lei, respectiv 150 de euro ca fiind necesare pentru masa festivă a comisiei de examinare, cu toate că cheltuielile privind cazarea şi masa comisiei de examinare au fost suportate din fondurile A.J.V.P.S. Hunedoara“, au declarat procurorii DGA. Cei trei sunt acuzaţi de trafic de influenţă pentru obţinerea permiselor de vânătoare. (O.M.)