Bianca Drăguşanu a ales până a cules!

Participarea Biancăi Drăguşanu la show-ul „Burlăciţa” a reprezentat o adevărată provocare pentru vedetă. Cu un temperament puternic şi greu de controlat, rigorile acceptate odată cu contractul de peste 10.000 de euro i-au dat de furcă năbădăioasei roşcate.

Cristea nu a lăsat-o să stea mult timp departe de el şi, odată surprinsă în compania acestuia, Bianca a fost taxată de conducerea trustului cel puţin cu o mustrare serioasă.

După ce a încălcat flagrant regulamentul emisiunii şi probabil că a fost „salvată” de Bote, Drăguşanca s-a ales la finalcu un sărut pătimaş, protagonistul fiind tot „amicul” Cătălin Botezatu.

Eliminaţi pe rând, concurenţii aflaţi în emisiune au rămas doar cu gândul la „burlăciţă”, deoarece, în final, nu a ales pe nimeni. Iar pentru că emisiunii îi lipsea finalul măreţ, Botezatu a venit cu sărutul neaşteptat, în prezenţa celor doi băieţi rămaşi în concurs. Fără nicio reacţie a concurenţilor, Cătălin a dispărut brusc din cadru, iar Bianca, vrând să pară surprinsă, a afirmat că „nu am avut nicio contribuţie, nu am ştiut, nu am avut reacţie şi nici nu mi-a plăcut!”.

Teodora Dumitru