Membrii Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), conduse de braşoveanul Cezar Irimia, fac apel la noul ministru al Sănătăţii, Ritli Ladislau, să rezolve problemele din oncologie, pentru a nu mai fi nevoiţi să aştepte moartea unei persoane pentru a obţine un loc pe listele de aşteptare ale programului naţional. „Cei 100.000 de pacienţi bolnavi de cancer din România speră că drepturile lor vor deveni o prioritate, iar reglementările în domeniu vor respecta criteriile transparenţei şi ale onestităţii, având ca fundament dreptul la viaţă al pacienţilor”, spune Cezar Irimia, într-un comunicat al FABC.
La un pas de moarte
Membrii FABC fac, totodată, un apel la noul ministru al Sănătăţii în vederea deblocării situaţiei tratamentelor injectabile, a căror livrare a fost interzisă farmaciilor începând cu 1 aprilie. Potrivit FABC, pentru mulţi bolnavi de cancer situaţia astfel creată a fost fatală, întrucât aceste tratamente nu erau disponibile în farmaciile spitalelor. Potrivit conducerii Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, la cinci luni după sistarea livrării tratamentelor injectabile prin farmaciile cu circuit deschis situaţia se menţine dramatică.
„Farmaciile din ţară, atât cele de spital cât şi cele din circuitul deschis, şi-au epuizat fondurile, iar pacienţii care nu îşi primesc tratamentul la timp sunt cu fiecare zi mai aproape de moarte”, spune preşedintele FABC. Actele normative aflate în lucru nu vor mai permite creşterea numărului de pacienţi trataţi decât în cazul în care costurile tratamentelor vor fi suportate de către terţi. „Pacienţii vor putea fi admişi pe listele Programului Naţional, doar după ce un alt pacient va «părăsi» lista”, a mai spus Irimia. „Pacienţii bolnavi de cancer speră ca, o dată cu instalarea unui nou ministru al Sănătăţii, să nu mai fie nevoiţi să aştepte moartea cuiva pentru a obţine un loc pe listele de aşteptare ale Programului Naţional de oncologie”, a apreciat preşedintele FABC.
400 milioane de euro au dispărut de la bugetul sănătăţii
Măsura reducerii cu 15% a preţurilor medicamentelor incluse în programele naţionale, ce trebuia să intre în vigoare de la 1 august, este, aparent, o măsură bună, care însă pe termen lung ar putea avea efect de bumerang, întrucât din cauza creşterii fenomenului exporturilor paralele, medicamentele esenţiale pentru supravieţuirea pacienţilor cu boli cronice nu se vor mai găsi în farmacii. „Vrem să ştim adevărul despre fondurile alocate programului de oncologie. Rugăm autorităţile să se gândească la pacienţi şi vieţile acestora”, a completat preşedintele FABC. Pacienţii îşi exprimă încrederea că ministrul va lupta pentru finanţarea decentă şi corectă a sistemului şi va recupera cei 400 milioane de euro „pe care CNAS i-a declarat dispăruţi din buget în acest an”. Reprezentanţii pacienţilor îşi exprimă disponibilitatea pentru dialog cu ministrul.
Adrian Militaru