După demisia comandanţilor armatei, Turcia se îndreaptă spre fundamentalismul islamic
Turcia se află în plină criză politică. Schimbările majore survenite în urma demisiilor pricipalilor şefi ai armatei riscă să transforme ţara într-o republică islamică dominată de fundamentalismul religios. Odată cu aceasta, s-ar ridica întrebări privind capacitatea Turciei de a-şi mai respecta obligaţiile pe care le are în calitate de membru al NATO, ca să nu mai vorbim de dorinţa guvernului de la Ankara de a adera la Uniunea Europeană.
Generalul Isik Kosander, şeful Marelui Stat Major al armatei turce, împreună cu comandanţii forţelor terestre, navale şi aeriene, au demisionat, vineri, 29 iulie, în semn de protest faţă de arestarea mai multor ofiţeri de rang înalt, acuzaţi de conspiraţie împotriva prim-ministrului Recep Erdogan şi de tentativă de destabilizare a statului. În aceeaşi zi, preşedintele Abdullah Gul l-a numit comandant al forţelor armate turce pe Necdet Ozel (Foto stânga), şeful Poliţiei Militare.
Acuzaţiile se referă la Operaţiunea Sledgehammer (Barosul), care, potrivit anchetatorilor, avea scopul de a provoca haos în ţară şi, astfel, să ofere armatei motivul înlăturării guvernului Erdogan printr-o lovitură militară de stat. Poliţia a întocmit o listă cu 195 de suspecţi, toţi ofiţeri activi sau în rezervă, care ar fi făcut parte din complot încă din 2003, anul în care Partidul pentru Justiţie şi Dezvoltare, formaţiunea politică tradiţionalistă care a câştigat alegerile, l-a numit premier pe Erdogan. Dintre cei cei bănuiţi de complot, 42 de ofiţeri de grad înalt (patru amirali, un general şi doi colonei) au fost arestaţi, iar 20 au fost puşi deja sub acuzare.
Cu „Barosul” pe moscheile din Istanbul
Primele informaţii despre complotul pus la care de armata turcă au apărut în publicaţia liberală Taraf, care afirma că deţine documente conţinând planurile detaliate ale amplasării unor bombe în două din marile moschei ale capitalei economice a Turciei şi ale unor acţiuni provocatoare menite să provoace Grecia să doboare un avion turcesc deasupra Mării Egee. În replică, reprezentanţi ai forţelor armate au declarat că respectivele planuri sunt reale, dar că ele făceau parte din schema unor exerciţii militare. Potrivit lui Zasemin Congar, redactor-şef la Taraf, documentele au fost elaborate între decembrie 2002 şi începutul anului 2003, iar în ele apare semnătura lui Cetin Dogan, la vremea aceea comandant al Armatei 1, în prezent aflat în arestul poliţiei turce. Autorii afirmau că victoria în alegeri a Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), din noiembrie 2002, reprezintă un mare pas înapoi în evoluţia Turciei, iar armata trebuie să ia măsuri împotriva politicii islamiste, să fie un garant al laicităţii statului, aşa cum a făcut-o în 1997, când a forţat demisia guvernului islamist al lui Necmettin Erbakan. Partidul AKP este urmaşul partidului Refah, condus de Erbakan, din care au făcut parte atât premierul Recep Tayyip Erdogan, cât şi preşedintele Turciei, Abdullah Gul.
Detaliile planului Sledgehammer
Din documentele şi CD-urile puse la dispoziţia poliţiei de către publicaţia Taraf, reiese că militarii pregăteau măsurile ce vor fi luate în cazul declarării stării de urgenţă şi erau chiar nominalizate persoanele care vor face parte din guvernul provizoriu, precum şi direcţiile politicii externe şi dezvoltării economice. Secţiunea „Planuri de acţiune” prevede amplasarea de către forţele de jandarmi, de bombe la moscheile Beyazit şi Fatih, în timpul rugăciunii de vineri, dar atentatele urmau să nu provoace morţi, ci doar răniţi, astfel încât să determine mişcări religioase care să submineze ordinea publică. Tot la această secţiune, acţiunea cu nume de cod „Furtuna” urmărea să determine un pilot militar grec să doboare un avion de vânătoare turcesc, iar dacă grecul nu răspundea provocării, avionul urma să fie doborât chiar de aviaţia turcă. Totul cu scopul de a declanşa furia naţionalistă şi a justifica preluarea militară a puterii.
Dosarul „Sledgehammer” mai conţine o listă de „evaluare” a personalităţilor civile din Justiţie, Departamentul de Stat pentru Planificare, Departamentul de Comerţ Exterior şi altele, care sunt notate cu „plus” sau „minus”, în funcţie de simpatiile faţă de armată sau faţă de AKP, ba chiar şi observaţii privind apartenenţa religioasă sau vicii, ca alcoolismul sau perversiuni sexuale.
Între fundamentalism şi autoritate laică
Motivul invocat de capii armatei turce pentru a explica demisia a fost arestarea unor înalţi ofiţeri şi acuzarea 10% din comandanţii regionali de conspiraţie împotriva statului. Deşi mulţi dintre simpatizanţii militarilor susţin ideea scenariului unui exerciţiu militar, Cetin Congar afirmă că „din moment ce faci liste cu oameni care vor fi arestaţi, notezi detalii ale vieţii lor persoanle, atunci este vorba de planificarea unei lovituri de stat”, chiar dacă opinia ei este contrazisă de o parte a intelectualităţii turce, la rândul ei divizată între liberalism şi conservatorism, între laicitate şi naţionalism islamic. Pentru susţinătorii premierului Erdogan, demisia întregii conduceri a armatei turce este un semn al creşterii controlului exercitat de instituţiile civile asupra armatei, al democraţiei, în timp ce pentru detractorii săi, este un alt exemplu al modului în care partidul conservator AKP preia controlul asupra instituţiilor statului, îndreptându-se spre o republică islamică. „Cei care cred că AKP este un partid cu o agendă democratică se bucură acum şi cred că ne îndreptăm rapid spre democraţie. Alţii cred că AKP este doar un alt partid conservator, cu o platformă conservatoare, care încearcă să-şi consolideze puterea printr-o nouă formă de autoritarism, chiar de dictatură a unei singure persoane (premierul Erdogan, n.red.), spune Ersin Kalaycioglu, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Sabanci.
Dan Papij
