La data de 06.07.2007, în jurul orelor 14 – 14:30, la kilometrul 97 al Autostrăzii A2 (,,Bucureşti-Constanţa”), în apropierea localităţii Dragoş Vodă, s-a produs un accident de circulaţie în lanţ (carambol), în care au fost implicate 14 autovehicule şi care s-a soldat cu decesul unui conducător auto şi vătămarea corporală a mai multor persoane (conducători auto şi pasageri ai autovehiculelor implicate).
Potrivit probatoriului administrat în cauză, accidentul a fost generat de un incendiu de vegetaţie, produs de la o ţigară aprinsă, aruncată neglijent în solele cu mirişte uscată. Din cauza temperaturii ridicate şi a rafalelor de vânt, incendiul s-a extins pe o suprafaţă de 330 ha, inclusiv la solele adiacente cu Autostrada A2 şi a creat un nor negru şi dens de fum, ce a cuprins în acele momente autostrada.
Probele administrate pe parcursul urmăririi penale au stabilit că între fumul degajat prin arderea miriştei din imediata apropiere a Autostrăzii A2 (cu consecinţa diminuării vizibilităţii conducătorilor auto implicaţi în accident) şi rezultatul produs – decesul conducătorului auto, respectiv vătămarea corporală a altor persoane există legătură de cauzalitate.
Greşeli peste greşeli
Astfel, în conformitate cu probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul Medeşan Vasile a oprit voluntar în interiorul perdelei de fum autoturismul pe care-l conducea pe banda 1 de circulaţie a autostrăzii, în faţa autovehiculului condus de inculpatul Stănescu Marius Nicuşor (staţionat în aceleaşi condiţii), ambii încălcând dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice. Consecinţa manevrei celor doi inculpaţi a fost coliziunea dintre autoturismele acestora şi autoturismul condus de victimă.
În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii Olariu Marian Gabriel, Tonea Mihail Adrian, Fotescu Nicolae Cristian şi Avram Dănuţ probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că, neadaptând viteza în funcţie de condiţiile de drum, au intrat în coliziune cu celelalte autoturisme care se tamponaseră anterior. Urmarea accidentului a constituit-o vătămarea corporală a trei persoane, care erau pasageri în două din autoturismele implicate în accident, decesul conducătorului auto T.L. dar şi vătămarea corporală a inculpaţilor din prezenta cauză.
Precizăm faptul că, această cauză având ca obiect accidentul în lanţ produs pe Autostrada A2, la data de 6 iulie 2007, a fost considerată eveniment rutier de amploare (14 autoturisme implicate, 12 persoane rănite şi una decedată, traficul paralizat pentru mai multe ore) şi a produs o stare de panică printre participanţii la trafic aflaţi în zonă, fiind mediatizată timp de câteva zile.
Având în vedere complexitatea cauzei, prin ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus preluarea în vederea soluţionării de către procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Teo Popa