Victor Ponta şi Dan Şova sunt în vizorul DNA

Liderul PSD, Victor Ponta, a intrat în vizorul DNA în urma unor tranzacţii dubioase ce au legătură cu scandalul Rovinari – Turceni.

Potrivit Realitatea.net, Victor Ponta ar fi intervenit pentru încheierea unor contracte de consultanţă în valoare de 7,7 milioane delei cu firma de avocatură a lui Dan Şova. Mai exact, preşedintele PSD a fost investigat de Fisc pentru primirea sub formă de sponsorizare, a 180.000 de lei din banii încasaţi de „Şova şi Asociaţii” de la Turceni şi Rovinari.

Sorin Blejnar, este cel care acuza „tranzacţii financiare suspecte” la cabinetul de avocatură al colegului de partid al lui Ponta, Dan Şova. Preşedintele Traian Băsescu nu pare să fie straian de aceste nereguli.

Laurenţiu Ciurel, fost director al Combinatului Energetic Rovinari, susţine că nu există nicio legătură între cele două case de avocatură, a lui Victor Ponta şi a lui Şova.

Preşedintele ANAF a declarat că s-a finalizat de curând un „control financiar” din care reise că, în perioada 2007 – 2009, conducerea celor două complexe energetice, respectiv Rovinari şi Turceni, a cauzat prejudicii celor două societăţi în valoare de 17 milioane de Euro. Ca urmare a raportului în cauză, ANAF a sesizat DNA asupra infracţiunilor economice desfăşurate în perioada 2007 – 2009. Conform declaraţiei lui Blejnar, sesizarea ANAF vizează întreg fenomenul şi nu vreunul din cabinetele de avocatură ale lui Şova sau Victor Ponta.

Teodora Dumitru