Preşedintele PSD, Victor Ponta, afirma că se poate vorbi de instabilitate politică atunci când guvernanţii nu mai reprezintă interesele guvernaţilor şi nici nu mai ţin seama de opiniile acestora. În România, considerăm că s-a trecut demult de această fază şi ne aflăm în plin haos politic, accentuat de o profundă criză economică. De altfel, ultimele iniţiative legislative ale guvernului sau ale preşedintelui ţării, prin imposibilitatea de a fi explicate logic, vin să argumenteze ideea de haos generalizat.
Proiectul de modificare a Constituţiei este un exemplu elocvent în acest sens. Traian Băsescu a trimis Curţii Constituţionale proiectul aprobat de Consiliul legislativ, dar judecătorii constituţionali au respins cinci dintre articole ca nefiind în acord cu legea fundamentală a ţării. Cu toate acestea, şeful statului a trimis proiectul în Parlament fără să modifice prevederile incriminate. Până aici, nimic nou în atitudinea autoritară a lui Băsescu. Interesantă este, însă, motivaţia gestului său. Este cunoscut faptul că, în Parlament, coaliţia aflată la putere se bucură de o majoritate firavă, care abia îi permite să supravieţuiască politic. Or, pentru adoptarea unui proiect de lege vizând modificarea Constituţiei ar fi nevoie de votul favorabil a două treimi din deputaţi, lucru evident imposibil în conjunctura actuală.
Atunci, de ce se cramponează Traian Băsescu de această iniţiativă fără sorţi de izbândă?! Singura explicaţie – formulată, de altfel, şi de reprezentanţii Opoziţiei – este dorinţa de a-şi recâştiga electoratul prin propunerea unor reforme cu „priză la public”: Parlament unicameral, reducerea numărului de parlamentari, ridicarea imunităţii sau cercetarea modului de obţinere a averilor. Conştient că proiectul său nu va întruni numărul suficient de voturi, şeful statului se pune în postura omului care vrea binele ţării, dar ale cărui eforturi meritorii sunt blocate de un Legislativ corupt.
Gogoriţa reformei administrative
Argumentul principal adus de premierul Emil Boc în favoarea reorganizării administrativ-teritoriale a României a fost atragerea de fonduri din partea Uniunii Europene, care, potrivit afirmaţiilor sale, nu finanţează decât proiectele înaintate de unităţi administrative de mari dimensiuni. Lucru inexact şi contrazis, de altfel, chiar de Parlamentul European. În acest caz, ne întrebăm de ce democrat-liberalii au lansat acest proiect ajungând chiar să ameninţe cu adoptarea lui prin răspundere guvernamentală! Am putea să ne imaginăm un Emil Boc dictator, îmbrăcat în uniforma lui Napoleon Bonaparte (care i-ar veni de minune ca mărime), cu o mustăcioară ca a lui Adolf Hitler şi care înăbuşă cu cruzime, în stil Manuel Noriega, manifestările de protest ale populaţiei. Nimic mai departe de adevăr.
Premierul nostru se mărgineşte să promoveze măsuri de austeritate, transformate în legi adoptate prin sfidarea Parlamentului şi promulgate cu celeritate de şeful statului. El nu este decât marioneta – cu înfăţişarea descrisă mai sus – mânuită de Traian Băsescu. Este dificil de crezut că regionalizarea României are vreo şansă de a fi pusă în practică, iar lucrul acesta suntem siguri că a fost evidenţiat de analiştii PDL, cu mult înainte de lansarea ideii.
Partenerii maghiari de guvernare ai democrat-liberalilor nu ar accepta o reformă teritorială care ar arunca în desuetudine pretenţiile lor de autonomie a Ţinutului Secuiesc, colegii de partid ai lui Boc sunt nevoiţi să respingă propunerile UDMR, ameninţaţi de riscul de a-şi atrage oprobriul românilor, iar în situaţia asumării răspunderii guvernamentale a legii reorganizării teritoriale, miniştrii lui Kelemen Hunor, în frunte cu vicepremierul Marko Bela, şi-ar depune portofoliile, provocând căderea guvernului.
O capcană pentru Opoziţie
O posibilă motivaţie a alimentării acestui conflict politic ar fi tocmai dorinţa lui Traian Băsescu de a determina dizolvarea Cabinetului Boc şi organizare de alegeri generale anticipate, deoarece, prin ieşirea UDMR din coaliţie, Puterea nu ar mai deţine majoritatea în Parlament. Caz în care Uniunea Social-Liberală – eventual tot cu UDMR- ar fi nevoită să-şi asume răspunderea guvernării, care, în actuala conjunctură social-economică, ar fi o misiune deosebit de dificilă, iar eforturile de a înlătura efectele dezastruoase ale moştenirii lăsate de actualii guvernanţi i-ar eroda puternic imaginea publică.
Partidul Democrat Liberal ştie că are şanse foarte mici să rămână la putere după alegerile de anul viitor şi tot ce mai poate face este să-şi decredibilizeze adversarii (şi aliaţii!) politici.
Dan Papij
