Revizuirea Constituţiei, un circ mediatic

„În tradiţia ţării noastre se regăseşte revizuirea destul de frecventă a Constituţiei”* ” Revizuirea Constituţiei, un simplu joc de imagine, o diversiune” * „Iniţiativa şefului statului nu este decât un şiretlic preelectoral” * „Traian Băsescu îşi doreşte un fel de delir constituţional, o republică latino-americană din anii ’60 – ’70” * ” Această revizuire este aşteptată şi extrem de utilă”.

Am redat mai sus doar câteva dintre caracterizările cu care a fost întâmpinată prezentarea de către Traian Băsescu a proiectului de revizuire a Constituţiei, trimis de el, săpre avizare, Consiliului Legislativ. Şeful statului şi-a motivat demersul prin rezultatul referendumului din 2009, a faptului că, de atunci, România a devenit membru al NATO şi UE, dar şi pe experineţa acumulată în timpul mandatulu său. După ce a apreciat că în tradiţia ţării noastre se regăseşte revizuirea destul de frecventă a Constituţiei, ceea ce reprezintă -în opinia sa- „un efort continuu de adaptare la vremurile în care trăim”, Băsescu a precizat că modificările legii fundamentale a ţării nu vizează mandatul său de şef al statului, ci propune schimbarea structurii Parlamentului şi corectarea aspectelor neclare din Constituţie.

„Pâine şi circ” pentru români

Pentru că de îmbunătăţirea nivelului de trai nici nu poate fi vorba, preşedintele României şi-a focalizat atenţia asupra aspectelor menite să stârnească aprobarea populaţiei. Pe lângă trecerea la Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, el cere ca miniştrii, fie ei parlamentari sau neparlamentari să poată fi mult mai uşor cercetaţi penal, eliminându-se tergiversările bazate pe imunitate, care poate fi sau nu suspendată, în funcţie de procentajul pe care îl are în Legislativ partidul din care face parte potenţialul acuzat de comiterea unor ilegalităţi. Tot în sfera „îndulcitoarelor” se plasează şi propunerea de limitare a posibilităţii Executivului de a-şi angaja răspunderea faţă de Parlament. Potrivit noilor prevederi -dacă ele vor fi aprobate- guvernul o poate face o singură dată pe durata unei sesiuni parlamentare, cu excepţia legilor referitoare la bugetul statului şi cel al asigurărilor sociale, şi astfel „se vor evita abuzurile de asumări de răspundere şi, practic, de diminuare a rolului Parlamentului de a dezbate legile”.Vom reveni, pe larg, asupra principalelor modificări propuse la legea fundamentală a ţării.

Opoziţia protestează vehement

După ce a luat cunoştinţă de prezentarea proiectului de modificare a Constituţiei, preşedintele PC, Daniel Constantin, a calificat miercuri afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu drept „un simplu joc de imagine, o diversiune”. Conservatorul este de părere că, promiţând măsuri împotriva Parlamentului, şeful statului încearcă să recâştige simpatia populaţiei, care nu prea agrează această instituţie a statului. Constantin aminteşte că modificarea Constituţiei nu poate să treacă „decât cu o majoritate de două treimi, lucru greu de obţinut în orice democraţie”, iar „odată ce acest proiect al preşedintelui ar fi respins, acesta ar culpabiliza Parlamentul şi ar da în felul acesta muniţie partidului pe care îl conduce de facto şi ale cărui interese le reprezintă.”

Pe o poziţie asemănătoare s-a situat şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, care crede că „iniţiativa şefului statului nu este decât un şiretlic preelectoral.” De altfel, Geoană consideră că Traian Băsescu nici măcar nu vrea ca proiectul să fie aprobat de Parlament şi că „est o chestiune de greşită, ca şi metoda, atât timp cât nu ai un dialog cu Parlamentul, cu specialiştii”.

Mai vehement a fost Victor Ponta, liderul social- democraţilor. În opinia sa, Traian Băsescu îşi doreşte ” un fel de delir constituţional, o republica latino-americană din anii ’60 – ’70” şi că foloseşte acelaşi tip de strategie de distragere a atenţiei de la ceea ce este important. În ceea ce priveşte Parlamentul unicameral cu 300 de membri, Victor Ponta a declarat că, „dacă se doreşte ajungerea la 300 deparlamentari, nu e nevoie de modificarea Constituţiei, poate să vină premierul Boc şi mâine cu această propunere şi noi, cei de la USL, nu îl vom împiedic”.

Dan Papij