Fostul prim-ministru Calin Popescu Tariceanu a fost implicat vineri seara, in Bucuresti, intr-un accident despre care Politia nu spune nimic. Mai exact, o tamponare usoara cu un taxi, pe soseaua Stefan cel Mare. S-a produs din cauza fostului premier, care nu a acordat prioritate, declara martorii. Codul rutier spune ca Tariceanu ar fi trebuit sa ramana fara permis. Agentii au facut insa o ancheta partiala la fata locului si refuza sa faca precizari pana luni. Calin Popescu Tariceanu era la volanul unei masini sport de lux, una din impresionanta sa colectie. Martorii spun ca autoturismul fostului premier a venit dispre Piata Victoriei si a taiat linia de tramvai de pe soseaua Stefan cel Mare. Nu se stie daca a vrut sa intoarca sau sa intre pe Aleea Circului, insa s-a tamponat pe partea dreapta cu taxiul care circla regulamentar si nu a mai putut evita impactul. In aceste conditii, soferul Calin Popescu Tariceanu a incalcat doua regului de circulatie, care ar conduce la supsendarea permisului de conducere. Prima este incalcarea liniei continue si a doua, neacordarea de prioritate masinilor care veneau dinspre Bucur Obor. Politistii au notat cateva lucruri, dupa care au hotarat sa-i testeze pe cei doi cu etilotestul. Nu se stie de ce agentii nu au facut si o cercetare la fata locului pentru a stabili vinovatul. Este evident ca s-au petrecut incalcari ale codului rutier care duc la suspendarea carnetului. Brigada Rutiera a transmis ca, pana luni, nu poate comunica oficial daca cei doi conducatori s-au inteles pe cale amiabila ori s-au prezentat la politie. Calin Popescu Tariceanu a refuzat sa dea vreo declaratie despre cele intamplate.
Lacramioara Militaru