LPF TV intra in „famiglia“ lui Mitica Dragomir

Seful Ligii Profesioniste de Fotbal are probleme de sanatate: sufera de priapism, afectiune care ii mentine penisul in erectie. Asa suna o stire de senzatie de acum un an. Se pare ca boala lui Mitica e mai departe in plina desfasurare, spun apropiatii sai din fotbal, cei ce se distrau acum un an pe seama lui. „Lui Dragomir i se rupe de televizarea meciurilor, de ce vrea ProTV, de GSP, de mai stiu eu ce! El vrea ca Liga sa scoata bani din treaba asta…”, declara patronul Stelei, Gigi Becali.

Mircea Sandu l-a atentionat pe Dragomir sa reduca numarul echipelor din Liga la 14, sau chiar la 12, ca sa se insanatoseasca din punct de vedere financiar campionatul. Mitica, insa, a inteles ca trebuie sa faca bisnita cu meciurile, asa cum odinioara, pe vremea când era sef la Viitorul Scornicesti si, mai apoi, FC Olt, facea bisnita cu blugi, cu cafea sau cu aparate video. Daca n-a reusit sa vânda meciurile nici la pachet, atunci doreste sa le vânda la bucata. Dragomir a declarat ca Liga vrea sa-si faca televiziune, care sa transmita toate meciurile din campionat in sistem pay-per-view, iar banii incasati sa se duca la Liga si la cluburi.

„Suntem noi batrani si avem capul mare…”

Dragomir a declarat ca el are mare experienta in media, mai ales de când era patron la cotidianul Sportul Românesc. Cel mai probabil de postul de televiziune se va ocupa fiul lui Mitica, implicat in afacerile tatalui pâna peste cap. Bogdan Dragomir este privit deja ca omul din umbra al postului LPF TV. „Nu poate sa iasa rau cu aceasta platforma TV pentru ca este facut un calcul economic. Un calcul micut sa facem… Din cele cinci pachete nevândute avem de transmis 170 de meciuri. Din 6 milioane de abonati din România, vindem si noi la un milion cu un euro. Asadar, 170 de meciuri inmultit cu 1 milion… vine 170 de milioane. Si asta numai la un euro meciul. Productia poate sa coste si 50 de milioane si tot ramân 120 de milioane. Plus publicitate si ce mai deriva de aici. Suntem noi batrâni si avem capul mare, dar nu suntem prosti”, a explicat Dragomir.

Abia acum toti cei care au râs de priapismul lui Mitica – zis si Corleone – isi dau seama ca totul a fost doar o stratagema. A cerut sume uriase pentru televizarea meciurilor, impartite in 6 pachete, a facut totul ca ele sa nu se vânda, ca sa vina cu propunerea de infiintare a postului LPF TV, care a si fost aprobat de consiliul de conducere.

Fireste, se va pune intrebarea, cine va construi si dota postul de televiziune? Caci cluburile sunt sarace, n-au bani, Liga nu se poate imprumuta la banca, asa ca zvonurile din fotbal spun, cum aratam mai sus, ca Dumitru Dragomir va face din asta o afacere de familie. Postul de televiziune va fi al sau, coordonat de fiul sau si de oamenii lui, dotat cu aparatura performanta cumparata prin firmele sale si prin alti actionari din umbra, cum ar fi si Mircea Sandu, sau chiar prietenul Gigi Becali, amicul Gino Iorgulescu, Cristi Borcea, Nicolae Badea etc.
Din toata aceasta afacere, cei mai vaduviti ies telespectatorii de rând, care nu o sa vada toate partidele, care trebuie sa plateasca, la bucata, pentru fiecare meci vizionat, ca si cum ar cumpara bilete la stadion, pretul de monopol va fi dictat de LPF TV, care fiind vorba de PPV va mai lua si publicitate. Deci sume uriase pe care si le impart bosii fotbalului. Acestia au monopolizat campionatul national, dar si transmisia de meciuri.

„Este impotriva oricarei uzante comerciale. Se instaureaza un monopol despre care trebuie sesizate Consiliul Concurentei si Protectia Consumatorului. Monopolul pe campionat se va transforma intr-un monopol pe televizarea partidelor, preturile fiind unele de monopol. Ar trebui sesizata UEFA cu ceea ce are Mitica Dragomir de gând. Am putea risca faptul ca echipele noastre sa fie izolate, sa fie excluse din campionatele UEFA. Este evident ca pe Dragomir il intereseaza doar o afacere de familie, de mafie a fotbalului românesc”, ne-a declarat Paul Varzaru, maestru al Baroului Bucuresti, specializat in astfel de litigii.

Mihail Fagarasanu