Despre Oracle Romania se stie doar ca a fost implicata in tot soiul de scandaluri care au cuprins baze de date. Compania americana e celebra inclusiv pentru blocajele care sunt in super-softul de 70 de milioane de euro de la Casele de Sanatate din tara, acel SIUI (Sistem Informatizat Unic Intergrat), care nici azi nu functioneaza cum trebuie, desi statul a bagat o suma uriasa de unde s-au tras spagi si comisioane la fel de grandioase. Seful Oracle Romania este insa un personaj aparte. Sorin Mandrutescu pe numele lui, 42 de ani, se declara peste tot ca un specialist absolut, apreciat personal de Traian Basescu si impus de americani.
In toamna lui 2010 a fost la un pas sa preia Comunicatiile, in locul lui Gabriel Sandu. Mai nou, insa, se declara ca ar fi tehnocratul dorit de Basescu sa fie premier in locul lui Emil Boc. A anuntat peste tot ca dupa 15 mai, cand vor avea loc alegerile in PDL, Boc va castiga presedintia partidului, iar el va fi numit prim-ministru. In aceasta "calitate", Mandrutescu a inceput sa cheme la el oamenii si sa le imparta ministere, functii de secretari de stat, are tot soiul de tratative secrete.
Directorul general al Oracle Romania este si presedintele Camerei de Comert Americane in Romania (AmCham), el inlocuind-o pe Alexandra Gatej, fosta sefa a "Unilever". Aceasta a plecat de la conducerea AmCham direct la Cotroceni, pentru a deveni consiliera lui Basescu pe chestiuni economice. Doamna cu pricina, insa, a fost nevoita sa paraseasca viata publica dupa aparitia unor acuzatii de colaborare cu Securitatea. Oficial, sau pentru presa, Mandrutescu sustine ca vehicularea numelui lui pentru functia de premier este o simpla speculatie.
(A.I.M.)