Seful Departamentului Chirurgie Generala Delta Hospital, Catalin Copaescu, realizeaza, vineri, doua operatii laparoscopice de chirurgia obezitatii, ce vor fi transmise in direct la cel de-al 22-lea Congres de Chirurgie Digestiva, organizat in perioada 5-6 mai, la Roma.
Pentru Romania, transmiterea in direct a unor operatii bariatrice efectuate laparoscopic la un congres international reprezinta o premiera nationala.
Congresul de Chirurgie Digestiva din Italia include atât lucrari stiintifice, cat si demonstratii practice constand in interventii chirurgicale care se vor desfasura live, prin intermediul unor videoconferinte. Interventiile chirurgicale vor fi efectuate atat de medici din Italia, cat si de medici din Europa, SUA, Africa sau Asia, printre acestia fiind si chirurgul român Catalin Copaescu.
La cele doua interventii laparoscopice efectuate de echipa condusa de medicul Catalin Copaescu vor asista peste 800 de chirurgi din Italia si alte tari europene.
Interventia chirurgicala de gastrectomie longitudinala presupune indepartarea a 80 la suta din stomac. Durata medie a unei astfel de operatii este de aproximativ 50 de minute. Cea de-a doua interventie este operatia de bypass gastric si consta in formarea unui mic rezervor gastric si ocolirea, de catre alimentele inghitite, a unui segment important din intestinul subtire, reducând absorbtia caloriilor. Interventia chirurgicala dureaza aproximativ 90 minute, a precizat sursa citata.
Teodora Dumitru