Senatul Romaniei mai acorda hotelului Radisson Blu din Capitala, fara licitatie, inca 1,23 milioane de euro pentru confortul locativ al alesilor provinciali ai tarii. Anuntul de atribuire a contractului a fost publicat la 30 aprilie anul curent, cu incalcarea flagranta a dispozitiilor OUG nr. 34/2006, care prevede ca astfel de afaceri trebuie facute publice in maximum 48 de zile (atribuirea a devenit oficiala in 28 februarie 2011).
Si anul acesta, senatorii poporului din teritoriu vor fi cazati la fostul hotel Bucuresti, dupa cum a anuntat site-ul guvernamental al Sistemului Electronic de Achizitii Publice, la data de 30 aprilie 2011. Atribuirea s-a facut prin negociere fara anunt de participare, ca parlamentarii sa nu fie nevoiti sa-si mute bagajele, in cazul in care o eventuala licitatie ar fi desemnat un alt castigator, care ar fi oferit un pret mai mic pentru camera de hotel.
Atribuirea contractului a avut loc la data de 28 februarie 2011. Expedierea anuntului cu pricina s-a intamplat la 22 aprilie, iar publicarea pe site-ul SEAP a avut loc la 30 aprilie. Ceea ce denota ca OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii a fost zdrobita in picioare. Pentru ca art. 56 prevede:
(1) Autoritatea contractanta are obligatia de a transmite spre publicare un anunt de atribuire in cel mult 48 de zile dupa ce:
a) a finalizat procedura de atribuire – licitatie deschisa, licitatie restransa, dialog competitiv, negociere cu/fara publicarea prealabila a unui anunt de participare, cerere de oferte – prin atribuirea contractului de achizitie publica sau incheierea acordului-cadru.
Iar de la data inchierii contractului cu SC Bucuresti Turism SA s-au scurs 60 de zile si nu 48, cum cere legea. Motiv din care oricine se poate intreba: daca puterea legislativa si politica din aceasta tara batuta de soarta, nu respecta actele normative emise de Guvernul pe care il patroneaza, cum sa mai fie chemat cetateanul de rand la un asemenea exercitiu?
Pentru cazarea a jumatate din senatorii Romaniei in Bucuresti, contribuabilul a platit anul trecut suma de 4,6 milioane de lei, iar in 2011 potul a crescut la 5 milioane. Simpatic e ca in cadrul procedurilor de atribuire s-a stabilit ca principalul criteriu este cel a "pretului cel mai scazut". Pai, despre ce pret scazut este vorba, cata vreme atribuirea s-a facut prin "negociere fara anunt de participare?"
Dan Coste