Razboiul antrenorilor

Finalul campionatului este asteptat cu nerabdare de catre finantatori, care viseaza sa traga linie la sfarsit de an fotbalistic si sa le dea cu plus. Adica sa poata lua in calcul si sumele care se castiga, in mod normal, de catre echipele care joaca in cupele europene. Nu mai putin nerabdatori sunt si antrenorii, dornici sa termine in functii acest campionat. Daca nu pentru contractele duse pana la capat, macar pentru CV-ul lor. Din nefericire, pentru multi dintre ei sezonul se termina in mod catastrofal.

 
Conflict deschis la Steaua
 

Cartu va fi tinut pana in vara, mai ales ca Steaua nu mai are ce pierde. Champions Ligue a devenit aproape un vis, jucatorii adusi pe posturi de supereroi s-au transformat aproape imediat in dezamagiri, antrenorii visati de Gigi nu vor sa se intoarca in Ghencea, iar mana norocoasa a lui MM Stoica si-a pierdut, complet, puterile. Poate ca acesta este si motivul pentru care ura dintre el si antrenor a rabufnit, inainte si dupa dupa meciul cu Pandurii. Chiar daca MM declara, la venirea lui Cartu, ca nu va lucra "cu acest antrenor, care are numai contraperformante in CV", ba si ameninta cu demisia, cei doi au dat, ulterior, impresia ca au renuntat la dragostea stil “Tom si Jerry” si ca au revenit la sentimente mai bune.

Mai in gluma, mai in serios, Becali a dezvaluit si numele viitorului antrenor. “Din nimic a facut bici si ala la Brasov, si ala la Targu Jiu. Cum fac, ba, aia si noi nu putem? 150 de jucatori am luat si tot nu facem asa. Dar o sa facem din vara", a spus Gigi. Intrebat daca-i vorba de Antonio Conceicao, Becali a raspuns: “Bine, ma, mai bine nu va spuneam!”

 
Rapid il vrea, din nou, pe Razvan
 

Pentru Sumudica, sezonul se incheie si mai rau. Venit la Rapid convins ca va da lovitura ca antrenor, este nevoit sa plece cu coada intre picioare, concediat de Copos chiar de la telefonul unui ziarist. Este adevarat ca Rapidul a pierdut meciul cu Sportul, ultima clasata, dar Copos a reactionat imprevizibil, ca de obicei. Imediat, pe piata au fost aruncate o serie de nume de viitori antrenori pentru gruparea din Giulesti. Cel despre care se discuta cel mai mult este Cosmin Contra, insa antrenamentele le conduce eternul Marian Rada, umbrela de vreme rea a gruparii de sub Podul Grant. Chiar daca nimeni nu recunoaste, oficialii giulesteni tin mortis sa-l aduca inapoi pe selectionerul Razvan Lucescu. Acestuia i se hotaraste soarta la carma nationalei dupa meciul cu Bosnia, de la inceputul lunii iunie. In caz ca echipa noastra nu castiga acel meci, selectionerul este ca si debarcat din functie. Si atunci, intoarcerea la Rapid nu ar fi cea mai proasta solutie pentru tehnician.

Chiar daca nu au suflat o vorba despre existenta unui contact intre conducerea clubului si Razvan Lucescu, acesta a existat. O echipa de paparazzi ai “Atac” l-a surprins pe acesta din urma la o intalnire de taina cu Dinu Vama, intr-o parcare ferita de ochii lumii, undeva, in nordul Capitalei.

 
Andone, de capul lui
 

Teoretic, cel mai linistit ar trebui sa fie "antrenorul cainilor",  Ioan Andone. Seful Borcea are alte griji in aceasta perioada: divort, intrebari incomode, partaj si altele de acest gen. In plus, a plecat din nou, val-vartej, inapoi, la Miami. Si se pare ca are de gand sa-si petreaca acolo destul de mult timp in perioada urmatoare.

Practic, echipa nu a aratat constanta pe parcursul campionatului. Victoria impotriva Stelei a reaprins sperantele, dar cum jucatorii alb-rosii par sa stea mai mult pe la politie decat pe gazon, e foarte posibil ca lui Andone sa i se inece toate corabiile, la mal.

Si, in timp ce echipele bucurestene nu-si mai gasesc pasul si schimba antrenorii si jucatorii in mod haotic, provincia se impune din ce in ce mai mult in liga lui Mitica. Pariurile referitoare la castigatoarea campionatului au in vedere Timisoara, Vasluiul sau Galatiul, lasand mai “la umbra” pe cei care faceau legea, pana mai ieri. Si… exista o explicatie. Acelasi antrenor face performanta in provincie, dar n-are nicio sansa in Capitala. Cine sa fie de vina? El sau patronul?
 
Teo Popa