Prefectul de Constanta a fost implicat intr-un accident pe A2

Prefectul Constantei, Claudiu Iorga Palaz, a fost implicat intr-un accident usor pe Autostrada Soarelui, anunta Realitatea TV.

Potrivit primelor informatii, soferul prefectului de Constanta a intrat cu masina, in care se afla si Palaz, intr-un parapet, dupa ce capota s-a desprins, iar acesta a ramas fara vizibilitate. 
 
"Mi-a zburat grila din fata Touaregului si mi-a acoperit total parbrizul. Masina a intrat in derapaj, dar prezenta de spirit a soferului a fost foarte buna si a evitat orice accident. Masca a zburat pentru ca nu si-a facut cum trebuie treaba firma unde masina prefecturii este in service si nu au prins masca din fata masinii in clemele respective. Norocul meu a fost ca a fost tinuta de un cablu, altfel masca ar fi patruns in habitatul masinii. Voi cere o ancheta referitoare la aceasta societate care nu-si face treaba si mai are si alte reclamatii", a declarat Claudiu Palaz.
 
Potrivit politistilor, nu exista victime.
 
Adina Mocanu