Drept la replica al Ministerului Turismului (comentat)

DE CE S-A "OPARIT" ELENA UDREA

 
Ofuscat la culme de articolul "Elena Udrea – inca un milion pentru o firma de apartament", aparut in editia on-line de joi, 21 aprilie anul curent, Biroul de Presa al Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului a tinut sa ne transmita un Drept la replica, pe care musai sa il publicam "de indata". De frica – cum altfel? -, ne grabim sa ducem la indeplinire solicitarea ministerului, cu comentariile de rigoare.
 
In articol se afirma, fara niciun fel de proba fundamentata legal, ca MDRT i-a atribuit "suspect" firmei 911 Casa de Print si Productie SRL un contract pentru servicii de amenajare a standului Romaniei la Targul International de Turism de la Berlin (ITB) din martie 2011.
 
Facem urmatoarele precizari:
 
(1) partenerul contractual al MDRT a avut la dispozitie doua saptamani pentru pregatirea serviciilor cerute prin caietul de sarcini, intrucat comisia de evaluare a ofertelor depuse in cadrul licitatiei a desemnat castigatorul si anuntat participantii cu privire la acest lucru inca din data de 23 februarie.
 
Drag minister, printre suspiciunile noastre cu privire la corectitudinea licitatiei se numara faptul ca data atribuirii contractului a fost 9 martie 2011, exact ziua in care s-a deschis targul. Iar la baza acestei afirmatii stau probe "fundamentate legal" preluate de pe site-ul Sistemului Electronic de Achizitii Publice. Daca firma 911… a cunoscut din 23 februarie care sunt cerintele ministerului, de unde a stiut ca va castiga licitatia, ca sa se apuce de cheltuielile necesare organizarii evenimentului? A avut vreo intelegere prealabila la ceas de taina cu Elena Udrea?
 
(2) pentru a argumenta falsa afirmatie ca firma mentionata nu are capacitatea sa implementeze contractul, autorul articolului compara contractul incheiat in acest an, 2011, cu cifra de afaceri a firmei in 2009; or, relevanta este cifra de afaceri a anului trecut, care arata o crestere a activitatii companiei (2009: 51.663 de lei, 2010: 990.601 lei); in plus valoarea cifrei de afaceri de anul trecut este apropiata de cea a contractului (1.016.057,65 lei).
 
Dupa cum am precizat si in articolul vehement criticat de duduile de la Biroul de Presa al MDRT am prezentat cifra de afaceri a firmei 911.. pe anul 2009, deoarece doar aceasta fusese raportata Ministerului de Finante. In concluzie, nu aveam cum sa facem aprecieri pentru anul trecut, informatiile nefiind publice. Dar probabil ca anagajatii Elenei Udrea au avut alte date la dispozitie, eventual niste hartiute in care ofertantul putea sa treaca atatea miliarde profit cate dorea. Cat priveste numarul de angajati ai sereleului, pe care Biroul de Presa il ridica la rang de companie, se pastreaza o tacere vinovata. Fiindca 911.. nu are niciun angajat. In plus, profitul pe 2009 al "companiei" s-a ridicat la fabuloasa suma impozabila de 1.003 de leuti.
 
(3) "Seara Romaneasca", despre care articolul dvs. afirma negru pe alb ca nu a avut loc, s-a desfasurat in data de 9 martie 2011, la eveniment participand circa 350 de persoane, printre care agenti de turism, tour operatori germani, ziaristi si expozanti, care, in virtutea prezentei lor, pot depune oricand marturie in acest sens.
 
Adicatelea, noi ar trebui sa credem ca firma care a luat milionul de la MDRT a incheiat contractul la 9 martie, a achizitionat toate materialele necesare tot la 9 martie (printre care un bust al lui Stefan cel Mare, o lotca si un drapel), s-a deplasat la Berlin si a incheiat contracte de locatie tot la 9 martie, iar in seara aceleiasi zile a mai organizat si o chermeza. Hai, sa fim seriosi! In rest, este o chestie de perceptie. Prin "Seara Romaneasca", in adevaratul sens al cuvantului, noi intelegem o manifestare culturala cu program artistic – de regula popular (dansuri, cantece, versuri etc.) si nu o sueta extinsa garnisita cu ceva gustari si stropita din belsug cu palinca pusa la dispozitie, pe cheltuiala proprie, de Primaria Cluj-Napoca.
 
(4) anuntul de atribuire s-a postat pe SEAP in termenul legal de 48 de zile de la semnarea contractului (asa cum prevede Articolul 56 al Ordonantei de Urgenta nr. 34/19.04.2006), si nu in mod suspect, cum tendentios se afirma in articolul dvs.
 
Cu alte cuvinte, Biroul de Presa ne scoate ochii cu faptul ca anuntul cu pricina a fost postat dupa doar 43 de zile, iar termenul legal care este de 48 de zile, de parca asta ar fi fost problema. De ce n-a facut-o tot la data de 9 martie, cand firma 911… a reusit atatea performante demne de Speedy Gonzales, asta nu se mai precizeaza. Ceea ce ne trezeste suspiciuni, s-avem pardon!
 
(5) comisiile de evaluare a ofertelor depuse in cazul procedurilor de achizitii publice sunt cele care stabilesc castigatorii contractelor, nu ministrul Elena Udrea.
 
De la sine inteles. Elena Udrea n-are nicio treaba cu adjudecatarul milionului pentru Targul de la Berlin. Si nici Dorin Cocos cu parcarile bucurestene, ci firma acestuia. Si nici Botis cu organizatia nevesti-sii, care a luat bani europeni de la ministerul patronat de acesta. Si nici Ridzi cu parandaratul tot de la Turism. Si nici Remes cu Dosarul Caltabosul. Si nici Nastase cu Matusa Tamara. Etc. etc.
 
(6) dotarile asigurate de organizatorul standului Romaniei la ITB si serviciile prestate coincid intocmai cu cele din caietul de sarcini si nu se rezuma doar la cele cateva obiecte precizate, in mod tendentios, in articolul dvs.
 
Aici a venit momentul sa oferim cateva lectii gratuite angajatilor Biroului de Presa al MDRT, care au intocmit vorbele remise cotidianului ATAC, pe criterii semidocte. In primul rand, ne vom apleca asupra termenului "tendentios", folosit in mai multe randuri complet aiurea-n tramvai. Potrivit DEX, tendentios inseamna: "Care urmareste un anumit scop, care tradeaza o tendinta ascunsa; care vrea sa insinueze, lipsit de obiectivitate, partinitor". Raportat la prima definitie, articolul a urmarit un anumit scop: acela de a dezvalui opiniei publice o licitatie suspecta. Raportat la a doua definitie, aprecierea nu se potriveste, deoarece tendinta noastra n-a fost nici pe departe ascunsa, ci fatisa (pe fata); si nici n-a insinuat nimic, ci a adus acuzatii directe. Raportat la lipsa de obiectivitate, o atare tendentiozitate din nou nu se pupa cu subiectul in discutie, deoarece dezvaluirile noastre sunt probate cu fapte si informatii precise. Cat despre partinire, nu incape vorba, deoarece n-am tinut cu nimeni. Si ar mai fi ceva, despre care duduile de la presa mai mult ca sigur ca n-au auzit. CEDO: "Libertatea jurnalistica permite o anumita doza de exagerare, chiar si de provocare…"
 
(7) articolul de informare pe care l-ati publicat sub semnatura dlui Dan Coste contine mai multe informatii apreciative, care sunt specifice unui text jurnalistic de opinie, si nu unuia de informare ("oarecare aflux de vizitatori", "asa-zisa licitatie" etc.).
 
Din acest pasaj intelegem ca fetele de la presa ministerului incearca sa ne invete si cum se scrie un articol in mass-media, in ciuda catorva greseli gramaticale si lingvistice pe care le-au comis in text, peste care am trecut cu vederea. In primul rand, materialul a fost postat in sectiunea "Dezvaluiri". Adica, nu este unul informativ si, cu atat mai putin, o opinie. In plus, ar trebui sa furnizam angajatelor de presa ale ministerului si cateva reflexii pe tema "judecatilor de valoare", insa timpul si spatiul nu ne permit acest exercitiu.
 
(8) in articolul mentionat, jurnalistul Dan Coste incalca grav deontologia profesionala, neprezentand nici punctul de vedere al MDRT si nici pe cel al ministrului Elena Udrea, care, de altfel, nu a fost solicitat inainte de redactarea articolului. Redactia a considerat oportun sa se documenteze abia dupa publicarea articolului si a solicitat ministerului informatii cu privire la subiectul abordat la cinci zile dupa ce informatii eronate au fost deja postate pe site.
 
Ne asumam critica, dar cu motivatiile de rigoare. Daca am fi solicitat informatiile ce ne interesau, le-am fi primit in mai putin de 30 de zile? Daca le-am fi obtinut vreodata? Si stim pe ce ne bazam, avand aceasta indoiala. Ca nu o data s-a intamplat ca institutiile statului sa nu raspunda presei, atunci cand au avut ceva de ascuns; care "ceva" mirosea de la o posta a comisioane si bani pentru partid. Pe urma, au venit Sarbatorile Pascale. Abia la data de 26 aprilie am trimis o lista cu intrebari, e drept, dupa ce am starnit scandalul. Dar Biroul de Presa s-a grabit sa ne trimita, chiar a doua zi, un Drept la replica, si nicidecum raspunsurile solicitate. Oare de ce?
Intrebarile noastre legitime s-au referit la:
1) Motivul din care contractul a fost incredintat sereleului fara niciun angajat si cu o bonitate indoielnica exact in ziua debutului Targului de Turism de la Berlin.
2) In ce a constat asa-zisa "Seara Romaneasca" pusa la cale de fericitii organizatori ai evenimentului?
3) Cine sunt asociatii firmei 911… SRL Bucuresti?
4) Care sunt sumele defalcate pe cheltuieli decontate de firma adjudecatara a contractului cu MDRT?
5) Daca expozantii romani au depus eforturi financiare suplimentare fondurilor alocate de minister, pentru a-si asigura participarea la targ si catre cine au fost efectuate eventualele plati?
Cu speranta ca am satisfacut pe deplin dorintele Biroului de Presa (in numele caruia niciun angajat nu si-a asumat responsabilitatea de a semna Dreptul la replica), asteptam cu mare interes raspunsurile solicitate, cu promisiunea ca vom reveni asupra subiectului care a ofuscat-o atat de tare pe madam’ Elena de la Turism.
 
Drept la replica: Biroul de Presa al MDRT
 
Comentarii: Dan Coste