Fostul director Gelsor, Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de inchisoare pentru inselaciune in dosarul prabusirii FNI, a ajuns, in noaptea de joi spre vineri, in jurul oreo 02.00, in Romania.
Potrivit unor surse judiciare, Popa a sosit cu un avion privat, inchiriat de la Tiriac Air, pe aeroportul Henri Coanda(Otopeni).
Prima declaratie oficiala a lui Popa
Pe 24 februarie, cand inca spera ca nu va fi extradat, Nicolae Popa a raspuns, pentru prima data, unor intrebari formulate de procurorul Marius Iacob, potrivit ziarului
Curentul. Interogatoriul a continut 15 intrebari, dintre care fostul sef al Gelsor a fi raspuns corect numai la 5 dintre ele.
Astfel, potrivit sursei citate, el a declarat ca, desi este prieten cu Vintu, nu a primit niciodata bani de la acesta si ca nu-l cunoaste pe Octavian Turcan. Totodata, el a negat ca familia lui l-a vizitat in Indonezia altfel decat “cu banii proprii” si a mintit ca ar fi avut vreodata un cont bancar in Romania.
Nicolae Popa a fost arestat la 2 decembrie 2009 la Jakarta. Romania a solicitat, in nenumarate randuri, extradarea lui Popa, dar, pentru ca nu exista un tratat bilateral de extradare, a fost nevoie de o procedura speciala.
Popa a fugit din tara in 2000, iar mandatul international de arestare a fost emis la 26 ianuarie 2002. Tribunalul Bucuresti a pronuntat sentinta in dosarul FNI pe 20 martie 2007, condamnandu-i la inchisoare pe cei 12 inculpati pusi sub acuzare in cauza, dintre care Ioana Maria Vlas a primit o pedeapsa de 13 ani inchisoare, iar Nicolae Popa, judecat in lipsa, 15 ani inchisoare.
In 2010, Sorin Ovidiu Vintu a fost arestat, fiind acuzat de favorizarea infractorului in dosarul fugii din tara a lui Nicolae Popa.
Adina Mocanu