Biroul Federal de Investigatii, celebrul FBI, a transmis saptamana trecuta o stire naucitoare: extraterestii exista. A produs si cateva dovezi in acest sens. Doua zile mai tarziu, o alta institutie a carei seriozitate nu poate fi nici o clipa pusa la indoiala, Agentia Spatiala Americana, nu mai putin celebra NASA, dadea si ea o stire ingrozitoare: dupa anul 2012, putini oameni vor mai rezista sa traiasca pe Pamant. La aceste doua comunicate oficiale s-au adaugat imediat milioanele de zvonuri sau de interpretari, de scenarii despre conspiratii mondiale, despre catastrofe naturale, provocate insa de mintea diabolica a unor oameni care vor sa stapaneasca lumea. Un curent catastrofic, care ne face sa citim, din nou, cu mult mai multa atentie, Apocalipsa din Biblie si sa urmarim semnificatiile ascunse din filmele care au ca subiect ultima catastrofa a planetei.
Saptamana trecuta a fost una care i-a bulversat pur si simplu pe oamenii simpli, cei care erau convinsi ca viata curge normal, asa cum au randuit-o legile universului si cel care le-a creat, fie ca se numeste, Dumnezeu, Buda, Alah sau Iahve si a dat apa la moara adeptilor teoriei catastrofice, conform careia sfarsitul civilizatiei pamantene este aproape. Dar ce inseamna sfarsitul civilizatiei? Poate fi acelasi cu simbolul mortii din cartile de Tarot, unde moartea nu inseamna disparitie, ci granita dintre sfarsitul a ceva si un nou inceput. Dar sfarsitul omenirii poate insemna si disparitia ei definitiva, fara a mai incepe nimic. In prima varianta, cea a transformarii, a continuitatii, se pune serios problema: ceea ce va urma, dupa moartea omenirii, implica si prezenta omului? Si daca da, va fi construita tot pe principiile acumularii, asa cum este construita civilizatia de astazi? Din nou cei mai importanti oameni ai planetei vor fi aceia care au cel mai mult: vite, pamanturi, bani, case, cei care construiesc cele mai inalte blocuri, cele mai mari vapoare, cele mai numeroase armate, cei mai multi sateliti pe orbita, sau altceva va sta la baza evolutiei: partea spirituala, cand cei care vor conduce lumea vor fi initiatii, cand liderii planetei vor fi Iisus, Dalai Lama, Mahomed.
Nu mai este un secret pentru nimeni ca in Calendarul Mayas, care s-a dovedit extrem de precis pana acum, sfarsitul lumii este localizat in decembrie 2012. Ar mai fi ceva mai mult de un an si gata. Ce va fi insa dupa. Sfartitul acestei civilizatii va insemna si sfarsitul omului pe pamant? NASA spune ca nu, omul nu va disparea, dar numai foarte putini dintre noi vor reusi sa supravietuiasca evenimentelor din 2012. Care sunt insa aceste evenimente, nu ni se mai spune. Ar putea fi legate cu celalalt anunt, cum ca extraterestrii exista si au vizitat Pamantul si, evident, vor continua sa-l viziteze. Vor veni peste noi sa ne cucereasca, sa ne fure resursele sau vom convietui impreuna, ba chiar pe cei merituosi ii vor lua la ei pe planeta fagaduintei, unde este mult mai bine decat pe Terra. Stirea ambigua data de NASA lasa loc la toate aceste interpretari si la multe altele, in functie de imaginatia fiecaruia.
Dincolo de emotia puternica pe care a produs-o tragedia din Japonia, cutremurul puternic, replicile care i-au urmat dar si valul urias pe care l-a provocat, a aparut si o teorie bizara. Cum ca aceasta catastrofa, care pana la urma, prin accidentul de la centrala nucleara de la Fukushima a capatat proportii planetare (iod radioactiv si cesiu au fost detectate inclusiv in Romania, la mai bine de 10.000 de kilometri distanta) nu ar fi avut cauze naturale, ci a fost provocat de catre om. A aparut din ce in ce mai mult cuvantul HAARP, de fapt un grup de initiale care desemneaza o arma teribila. HAARP sau High Frequency Active Auroral Research Program este un program de cercetare asupra frecventelor aurorale active desfasurat pe teritoriul Statelor Unite si are baza langa localitatea Gakona, Alaska. Cineva a inventat, cu o idee geniala, o masinarie infernala, relativ simpla ca mod de functionare si care, datorita ei, se joaca de-a Dumnezeu. Provoaca cutremure, schimbari de clima, uragane sau gauri in stratul de ozon. Explicatia functionarii unui astfel de sistem nu este foarte complicata. Este vorba despre unde de inalta frecventa. Istoria lui HAARP este de fapt istoria comunicatiilor pe planeta. Fizicianul James Klark Maxwell descopera in 1864 faptul ca un „val” format din campuri electrice si magnetice se poate propaga dintr-un loc in altul. Descoperea de fapt campurile electromagnetice, (EM), toate acestea fiind demonstrate in laborator in anul 1880 de fizicianul german Heinrich Hertz. La sfarsitul secolului XIX, Guglielmo Marconi, pe baza descoperirilor lui Maxwell si Hertz a inventat primul sistem practic de telegrafie. In 1899, Marconi aplica tehnica sa de comunicare la distanta prin utilizari practice si comerciale. In data de 12 decembrie 1901, savantul italian face un experiment demonstrand comunicarea transatlantica prin trimiterea unui semnal din localitatea Cornwall, Anglia si primirea acestuia in St. John’s, Newfoundland.
Dupa acest pionierat, inca un pas catre HAARP a fost facut in 1983 de Brooks Agnew care a facut un fel de tomografie a unei bucati de pamant, cu unde cu o frecventa de 30 de W. Incerca sa sondeze straturile din strafunduri, ca sa caute zacaminte pretioase. Principiul era simplu. Fiecare strat subpamantean vibra intr-un anumit fel si astfel semnala prezenta petrolului, gazelor naturale, zacamintelor de fier si asa mai departe. De aici, nu a mai fost decat un singur pas. Doi fizicieni au socotit ca daca in loc de 30 de W, straturile subpamantene vor fi bombardate cu 1 miliard de W, straturile ar intra in rezonanta si ar incepe sa vibreze, provocand astfel cutremure catastrofale. Ca efectul sa fie si mai puternic, undele nu sunt trimise direct in pamant, ci in ionosfera de unde sunt respinse cu forta si astfel produc o si mai mare miscare a straturilor subpamantene. Exista si oficialitati care confirma existenta unei astfel de arme teribile. Hazel Takanaka, fost ministru de finante al Japoniei a spus ca tara sa a fost amenintata cu o arma puternica, capabila sa provoace cutremure catastrofale. Dupa aceasta declaratie, pe un site de pe Internet a aparut informatia ca orasul Niigata va fi lovit de un cutremur. Previziune corecta. Doua zile mai tarziu, Niigata, unde se afla cel mai mare reactor nuclear al Japoniei, era lovit nu de unul, ci de doua cutremure de 6,8 grade Richter. Astazi, asa cum am spus, vinovat de cutremurul catastrofal din Japonia este considerat HAARP. Cu atat mai mult ca, la fel ca in cazul Niigata, de aceasta data a fost lovita centrala de la Fukushima, nu de unul, ci de doua cutremure, cel de-al doilea cu magnitudinea de 7,2 pe Richter. Asadar HAARP, care initial a fost construit pentru a proteja teritoriul SUA de eventualele atacuri cu avioane si rachete, a incaput pe mana unor nebuni care acum ameninta intreg Pamantul.