La briefingul de la sfarsitul sedintei Guvernului de miercuri seara, Elena Udrea, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, si-a declarat interesul ”pentru organizarea litoralului, modernizarea acestuia si mai ales salubrizarea lui si curatarea de toate constructiile ilegale care se edifica in zona litoralului.”
In sedinta respectiva, Guvernul a aprobat ordonanta de urgenta care modifica si completeaza Legea 597/2001 privind masurile de protectie si autorizarea constructiilor in zona de coasta a Marii Negre. Anul trecut, a fost aprobata o ordonanta de urgenta prin care se hotara toate constructiile edificate fara autorizatie de constructie sau cu incalcarea limitelor autorizatiei de construire emise pe teren proprietate publica sau pe teren proprietate privata sa fie demolate. Ca dovada a rapiditatii cu care actioneaza oamenii din subordinea sa, Udrea a anuntat ca ”ultimele 11 constructii fara autorizatie de construire de pe litoral au fost demolate saptamana trecuta.” In schimb, alte hoteluri, restaurante sau cluburi si terase nu au putut fi atinse, deoarece fusesera edificate cu autorizatie de construire, in ciuda legii 597/2001, privind unele masuri de protectie si autorizare a constructiilor in zona de coasta a Marii Negre care interzicea expres orice constructie in limita a 300 de metri liniari de la linia valului inspre mal. Cu vadita trimitere la primarului Constantei, Radu Mazare, fosta ”Blonda de la Cotroceni” le-a spus colegilor din Executiv ca ”din 2001 pana in 2011 autoritatile locale au continua sa autorizeze lucrari de constructie chiar in acest perimetru. Si lucrul acesta se intampla si din 2010 incoace, desi noi in 2010 am dat un prim semnal ca nu mai permitem constructii ilegale in zona de coasta a Marii Negre.” Pentru a pune capat acestor abuzuri, MDRT intentioneaza sa aplice prevederile Ordonantei 41/2010 (referitoare la demolarea constructiilor ridicate fara autorizatie) si in cazul constructiilor ridicate cu autorizatie, dar cu autorizatie emisa cu incalcarea legii 597/2001. ” Deci, aceste constructii care sunt ridicate in limita a 300 de metri liniari de la linia valului inspre mal, dupa 2001, si care sunt supuse legii 597/2001, in lumina noi viziuni pe care o avem, vor suporta sanctiunile din vechea lege. Pentru toate constructiile care sunt in orice stadiu de executie si pentru cele care ar urma sa se autorizeze in mod ilegal de acum incolo sanctiunea pe care noi o introducem este demolarea respectivelor constructii, in 48 de ore”, a declarat Elena Udrea.
MDRT va demola constructiile ilegale
Pentru a justifica noua ordonanta de urgenta, ministrul a subliniat faptul ca ”autorizatia de construire emisa cu incalcarea prezentei legi, asa cum este ea modificata, se specifica acum ca este nula de drept. Ea practic era nula de drept si inainte, pentru ca, odata emisa o autorizatie cu incalcarea legii sigur ca autorizatia este nula,” Legea 597/2001 prevede doar amenzi modice, ceea ce i-a determinat pe antreprenori sa accepte riscul, in perspectiva unor castiguri substantiale. In acest moment –dupa cum spune Udrea- ”nu ne putem baza pe punerea in aplicare a legii de catre primari, de catre administratia publica locala de foarte multe ori. Sigur, pe litoral nu putem avea incredere in faptul ca primarii din statiunile de pe litoral pun in aplicare legea si ca dovada ca lucrul acesta nu s-a intamplat, ei sunt cei care au autorizat in mod ilegal constructii in zona plajelor.” Prin urmare, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului va face curatenie si va aplica legea, in locul primarilor.
Dan Papij