Actualul Executiv a folosit asumarea raspunderii mai mult decat toate guvernele din ultimii 20 de ani. Acum, cu legea plafonarii salariilor cadrelor didactice si aceea a Codului Social, guvernul tinde spre a saptea ”performanta”. Petre Roman, primul premier al Romaniei postrevolutionare, considera ca aceasta situatie este anormala, iar Parlamentul este pus, in aceste situatii, in postura de ”parte pasiva a procesului legislativ.” In ultimii ani, echipa lui Boc si-a asumat raspunderea pe Codul Civil si Codul Penal, pe pachetul de legi privind reorganizarea institutiilor publice, Legea-cadru privind salarizarea bugetarilor, Legea Educatiei, Legea-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, pe proiectul de lege privind aplicarea Legii salarizarii unitare in anul 2011, dar si pe Codul Muncii. ”Angajarea raspunderii este, totusi, o procedura constitutionala, dar exceptionala, iar domnul Boc, guvernul sau, partidul sau, presedintele sau, au desfiintat practic Parlamentul, transformand angajarea de raspundere intr-o practica saptamanala, nemailegiferand altfel decat prin angajare de raspundere. Romania nu mai e un stat parlamentar, o democratie parlamentara, ci este un stat guvernat prin ordonante sau angajari”, a afirmat Crin Antonescu.
Fosti prim-ministri, cum ar fi Radu Vasile, au declarat ca, anterior, guvernul isi asuma raspunderea numai pe legi mari, foarte importante si in situatia in care institutii internationale efectuau presiuni asupra Romaniei. ”Sincer va spun ca m-am simtit jenat din doua puncte de vedere. Una, ca legile erau absolut necesare si eram convins ca vor trece, si, doi, ca transformai Parlamentul intr-un soi de fantoma, intr-o mana moarta; intr-un cuvant, il anulai pur si simplu”, a declarat acesta.
Liberalii, prin vocea presedintelui sau, Crin Antonescu, refuza sa depuna motiune de cenzura pe angajarea raspunderii Guvernului la Legea salarizarii profesorilor, iar in privinta asumarii raspunderii pe Codul de dialog social, USL va lua o decizie in sedinta de la inceputul saptamanii. ”Vom discuta acest lucru cu partenerii din USL(…). In ce priveste angajarea raspunderii prin care premierul isi asuma, practic, sa nu respecte sentinte judecatoresti definitive si executorii, acolo am spus ca e complet in afara legii si nu depunem motiune de cenzura, petru ca nu vrem sa legitimam un asemenea demers”, a declarat Antonescu.
Credincios aliantei politice, liderul social-democrat, Victor Ponta, a afirmat ca ”Emil Boc si-a angajat raspunderea pe niste legi foarte proaste. De exemplu, acum vrea sa-si asume raspunderea pe o lege care modifica doua legi pe care si-a asumat raspunderea – Legea salarizarii unice si Legea educatiei. (…) Nu poti, printr-o lege, sa modifici hotarari judecatoresti, motiv pentru care, de fiecare data cand Emil Boc va mai avea ocazia sa comita un abuz constitutional, reactia noastra va fi in functie de acea lege”.