Mona susţine că nu a văzut şi nu a auzit nimic din incidentul în care au fost implicaţi mai mulţi interlopi, printre care şi fiul lui Nuţu Cămătaru.
Mona a fost invitată joi în emisiunea „Drept la ţintă” de la Kanal D.
„Am crezut că mor acolo în puşcărie. Adi Minune a minţit şi ştiu că Dumnezeu va face dreptate", a precizat dansatoarea-prezentatoare.
„Eu doar m-am salutat cu băieţii ăia în acea seară. Când s-a petrecut incidentul eu am luat-o la fugă cu o altă prietenă de a mea. După trei săptămâni, au venit mascaţii peste mine în casă că să merg să dau o declaraţie. Apoi m-au băgat în puşcărie."
Întrebată dacă băiatul lui Nuţu Cămătaru s-ar fi supărat că ea nu i-a răspuns avansurilor lui, Mona a menţionat că diferenţa de vârstă dintre cei doi nu ar fi permis aşa ceva.
„Eu am 30 de ani iar Nuţulică are 20. N-am avut de împărţit nimic cu el. El n-avea treabă cu mine. Eu nu am fost miza scandalului dintre ei."
Se pare că Mona a fost „înfundată" de o declaraţie a lui Adi Minune. Simionescu Adrian (Adi Minune) este inculpat în acest proces.
Mona a povestit şi cum a decurs viaţa ei după gratii.
„A început să-mi cadă părul în puşcărie. Plângeam tot timpul. Am trăit numai cu calciu lactic. Din cauza mirosului din cameră, una mică, nu puteam mânca. Adi Minune nu a avut nicio noapte cu mine. N-a fost nimic între noi.".