Vecinul Şoric, plângând public de mila cămătarilor, a reuşit încă să-şi păstreze postul. Corpul de control al ministrului Igaş are însă ocazia să demareze o altă anchetă, legată de „Scandalul Folcloristelor” despre care „Naţional” v-a informat în premieră încă de ieri. Este vorba despre un document intern incendiar, în care şefi ai SIPI, SIC şi alte direcţii de elită ale Poliţiei sunt suspectaţi că pur şi simplu s-au îndrăgostit de nişte prostituate. Care, nerecunoscătoare, îşi bat joc de ei împreună cu interlopii cărora le aparţin.
„O are mică”!
Cum documentul realizat de ofiţeri specialişti urmează să fie prezentat în cel mai scurt timp superiorilor, pentru a nu împiedica ancheta internă, nu vom publica toate numele care apar în informare. Cert este doar că şeful SIPI şi cel al SIC Neamţ sunt suspectaţi că ar fi ajuns să fie „prelucraţi” informativ de nişte prostituate de lux. Orgiile sexuale la care, în urma verificărilor, ar fi participat mai mulţi ofiţeri superiori, inclusiv dintre cei veniţi de la Bucureşti în diverse controale, ar fi avut loc în mai multe pensiuni luxoase din localităţile Tarcău şi Vânători. După care celebrele „folcloriste” locale s-ar vedea cu interlopi cărora le „sifonează” tot. Ele îşi bat joc inclusiv de prestaţiile sexuale ale lui „iubi”, despre care spun că „o are mică”!
Nume grele…
În document se regăseşte şi numele lui Gheorghe Flutur, care ar fi „cumătru” cu unul dintre ofiţerii „înamoraţi”, ca şi cel al lui Gheorghe Ştefan, bun prieten cu acesta. Mai mult, apar şi „spovedaniile” fetelor în faţa interlopilor, ele lăudându-se că asistă la discuţiile de serviciu purtate cu şefii de la Bucureşti, apărând o referire şi la „chestorul Florescu”…precizeză Ziarul Național