Scriitorul mărturisea, anul trecut, într-un interviu acordat revistei „Tango”, că a avut trei mari iubiri,sau mai degrabă „3,14″. Fiecare femeie din viaţa sa a inspirat volume copleşitoare de poezii.
Adrian Păunescu a fost căsătorit de două ori, cu poeta Constanţa Buzea şi cu Carmen Antal. A avut şi copii nelegitimi, a căror identitate nu a fost niciodată făcută publică, scrie Adevărul.
S-au aşezat, splendide, în rândul femeilor care l-au iubit şi care s-au făcut iubite ca nimeni altele, nume sonore sau mai puţin cunoscute. Poete mari, pe care istoria literaturii române le-a aşezat deja în pagini sau pe care le va uita, nedreaptă. Femei curajoase, demne, a căror viaţă nu poate să mai fi fost la fel după ce l-au întâlnit pe marele scriitor: cele două soţii, Constanţa Buzea şi Carmen Antal Păunescu. Şahista Margareta Mureşan. Ana Blandiana. Ioana Proca. Doina Aldea-Teodorovici. Carmen Bogorodea…
Enumerarea mea e indiscretă, modestă şi, desigur, nedreaptă. Pentru că, aşa cum spunea Adrian Păunescu în interviul pe care mi l-a acordat pentru revista „Tango” în primăvara lui 2009, atunci când am vorbit despre numărul marilor sale iubiri, „e ceţos totul. Nu cred că ştiu să număr, nu în sensul că ar fi foarte multe… Cred că am avut trei mari iubiri. Deşi cred că sunt nedrept. Mai degrabă 3,14 – Pi. Şi nenorocirea e că femeile au orgoliul, cum au şi bărbaţii, să fie unicate, şi orice-ai spune de la 1 în sus e jignitor”.
Prima căsătorie
S-a căsătorit în 1960 cu poeta Constanţa Buzea. „Nu mai puteam unul fără altul. Aveam 17 ani, ne-am îndrăgostit, eu şi Constanţa Buzea, şi ne-am dus la primărie. Şi acolo ăla când a aflat că aveam 17 ani şi câteva luni a zis să aduc hârtie de la tata că e de accord, că eu nu eram major. Şi-am zis: Dacă l-aş putea găsi eu pe tata…” Tata era în puşcărie. Am avut răbdare şi, la 18 ani, ne-am dus şi ne-am căsătorit”, mi-a povestit Adrian Păunescu, vorbindu-mi despre cea dintâi mare iubire a sa.
„Constanţa era o fată frumoasă, era curată, era nobilă, era talentată. Am iubit-o foarte mult.” Însă relaţia s-a erodat, dragostea de început nu a mai fost de ajuns, iar în jurnalul său, „Creştetul gheţarului”, poeta consemnează scene dramatice sau tragi-comice ale unei căsnicii aşezate fie sub semnul deznădejdii, fie al revoltei. „Îşi aranjează să rămână singur în Bucureşti. Ne expediază în vacanţe lungi, ca să-şi facă de cap”, scrie soţia rănită. Explicaţiile poetului diferă, însă, fundamental, de cele ale fostei consoarte.
O neîncredere
„În momentul în care eu am început o viaţă socială foarte palpitantă, cu pierderea nopţilor, cu plecări prin ţară, probabil că s-a petrecut ceea ce era aproape firesc să se petreacă. A apărut o neîncredere… la început nemotivat, o înstrăinare, şi, probabil, eu, după aceea, m-am străduit să o motivez. Între cele două naşteri ale Constanţei, au apărut şi alte relaţii, au apărut şi alţi copii prin alte zone ale pământului şi aşa mai departe…”, recunoaşte poetul în interviul din „Tango”…
