Site-urile de sorginte xxx promoveză turismul românesc

Naked News prezintă un reportaj despre România, în care îşi îndeamnă telespectatorii să vină să viziteze această ţară „de pe malul Mării Negre, unde estul întâlneşte vestul şi trecutul se întâlneşte cu modernul“, după cum spune prezentatoarea.

 Reportajul respectiv, prezentat în cadrul Naked News Travel, a fost preluat şi de site-ul www.pornhub.com, potrivit dcnews.ro.

Lăsând la o parte vestimentaţia prezentatoarei de la Naked News, aşa cum a făcut şi ea, reportajul respectiv, realizat după toate regulile jurnalismului de televiziune, prezintă România într-o lumină extrem de favorabilă, de la capitala Bucureşti, până la zonele montane rurale, de la staţiunile de pe valea Prahovei, unde se pot practica sporturile de iarnă, până la litoralul Mării Negre.

 
Ilie Năstase îi sugerase Elenei Udrea, ministrul Turismului, într-un interviu apărut în revista Kamikadze, să folosească pentru imaginea ţării noastre o femeie goală, pe spatele căreia să fie scris România, întrucât ar fi mult mai incitant pentru străinii care vor să facă turism la noi în ţară.
 
"Eu aş fi pus o femeie goală şi pe spatele ei aş fi scris România. Aş merge pe ceva ieşit din comun. Sau un soare pe spatele unei fete", a spus Năstase.