Adrian Păunescu: “Trebuie să mă despart de ai mei”

Poetul Adrian Păunescu este internat în stare extrem de gravă la Spitalul Floreasca. Medicii spun că fostul senator are probleme cu inima, plămânii, ficatul, rinichii şi are şi o formă gravă de diabet.

Astă-vară, poetul a avut o primă cădere. De atunci, fostul senator se simte din ce în ce mai rău.
"În ultima perioadă, ambulanţa a venit şi de două ori pe săptămână şi stătea câte 4-5 ore la domnul Păunescu", povesteşte menajera familiei. Mai mult, vecinii spun  că scriitorul a ieşit din casă doar de două ori, în ultimele două luni.
Marţi, starea de sănătate a lui Adrian Păunescu s-a înrăutăţit. Cu greu a fost convins de apropiaţi să meargă la Spitalul Floreasca.
"A fost adus, marţi, în jurul orei 14.30, într-o stare extrem de gravă. Avea insuficienţă cardiacă, respiratorie, hepatică, renală şi diabet decompensat. Nu a avut însă nevoie de resuscitare, dar a fost internat la Terapie Intensivă", a declarat prof. dr. Şerban Brădişteanu, şeful Secţiei Chirurgie Cardiacă şi medicul în grija căruia se află politicianul.
Specialistul ne-a mai spus că, în momentul în care a ajuns la spital, poetul se sufoca.
 "Nu a putut să stea culcat pe spate ca să îi pun cateterele, din cau­­ză că se sufoca. A trebuit să stea pe un scaun, în şezut", a completat medicul. Ieri, starea lui Păunescu se ameliorase uşor, în urma tratamentului.
"Prognosticul meu rămâne rezervat. Inima i-a cedat, din cauză că pacientul şi-a neglijat total problemele medicale, de-a lungul timpului. În acest moment, însă, nu se pune problema unei operaţii", a mai precizat prof. Brădişteanu, care a relatat faptul  că, deocamdată, nu poate confirma diagnosticul de ciroză hepatică.
"Nu am pus un diagnostic precis, deoarece, încă, se fac investigaţii medicale", a încheiat prof. Brădişteanu.