O prostituată a sărit de la etaj pentru a scăpa de “pești”

O prostituată originară din  Sinaia, Cristina spune că a venit în oraşul de la malul mării pentru a se întâlni cu un prieten.

 „Am ieşit cu amicul meu într-un club. Acolo, m-am împrietenit cu o fată care se prostitua. Mi-a spus că ies bani frumoşi, iar eu tocmai de asta aveam nevoie. Am început să ies cu ea la stradă“, îşi aminteşte tânără cum a ajuns să se prostitueze. 

Din banii pe care-i obţine oferind servicii sexuale, fata îşi plăteşte camera dintr-un motel sordid şi reuşeşte să-şi ajute părinţii. „Le trimit bani şi lor, sunt bătrâni şi bolnavi“, spune tânăra.
„M-au bătut ca pe un animal“

Tânăra de numai 20 de ani  povesteşte cu lacrimi în ochi cum o seară „de muncă“ pe stradă s-a transformat într-un coşmar.

Eram la stradă, aşteptam clienţi. A oprit o maşină albă lângă mine, m-a întrebat cât costă şi am urcat. Iniţial, am văzut doar şoferul, dar mi-am dat seama că sunt alţi doi bărbaţi în maşină“, îşi aminteşte Cristina.

Potrivit Adevărul de seară, ea spune că unul dintre bărbaţi i-a acoperit gura, iar ceilalţi doi au început să o lovească fără milă.

 

M-au bătut ca pe un animal şi m-au dus într-un apartament din Mangalia, la o anume Memet Daniela. Ea le-a dat băieţilor care m-au dus acolo nişte bani“, rememorează Cristina, convinsă de faptul că a fost vândută unei proxenete.

Tresare când aude zgomotul unei uşi trântite, dar este hotărâtă să-şi spună povestea.

 „În apartamentul din Mangalia, am fost obligată să fac sex cu doi bărbaţi, prieteni ai soţului femeii care m-a cumpărat“, spune aceasta…