Zeci de mesaje de ameninţare, telefoane în miez de noapte şi chiar blesteme, fosta soție a lui Tal, Sorina a apelat la toate aceste „arme" în speranţa că va obţine o pensie alimentară mai mare din partea impresarului.
Numai că toate acestea s-au răsfrânt şi asupra Danielei, care a nimerit conjunctural în toată această poveste cu iz de telenovelă
„Continuă cu sms-urile şi cu ameninţările. M-a şi blestemat să pierd sarcina. Eu nu o mai iau în seamă. Mai nou, îi spune lui George că îl va da în judecată în Germania, căci legea în România nu e de partea ei. Dar, degeaba, în Germania George nu mai are nimic", a povestit Daniela, pentru Click!
Însărcinată în luna a cincea, solista se străduieşte să facă abstracţie de problemele din trecutul lui George şi nu are nici cel mai mic gând să-i facă vreun rău rivalei sale:
„În februarie, când se va naşte fetiţa mea, ar trebui ca pensia alimentară să se împartă la patru copii. Însă nu voi face aceste demersuri, nu stă în caracterul meu", ne-a mai spus Daniela.