Certificatul medico-legal al decesului Mădălinei Manole a ajuns pe masa procurorilor

Cazul Mădălinei Manole pare unul fără sfârșit! Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că la dosarul cauzei în care sunt cercetate împrejurările în care a murit artista, a fost depus certificatul medico-legal al INML "Mina Minovici",.

Potrivit sursei citate, persoana în cauză a fost identificată dar nu s-au putut întreprinde acţiuni de cercetare sau dispune alte măsuri procedurale în cazul ei în lipsa actului doveditor că Mădălina Manole a consumat Furadan.

Părinţii Mădălinei Manole nu se pot împăca cu faptul că fiica lor s-a sinucis şi au lansat informaţii potrivit cărora fata lor s-ar fi drogat, indicându-l pe soţul ei ca fiind cel care a "ajutat-o" în acest sens, relatează tabloidele.

 De aprovizionarea cu droguri se ocupa chiar soţul ei, Mircea Petru. Ei spun că au această suspiciune după ce au ascultat o înregistrare. Ion şi Eugenia Manole au depus plângere la poliţia din Ploieşti după ce un bărbat ar fi încercat să-i escrocheze cu această înregistrare. Individul le-ar fi dat să o asculte, şi le-ar fi spus că are mai multe.

Organele medicale abilitate resping susţinerile privind consumul de droguri, spunând că nici măcar alcool nu a fost găsit în corpul artistei.

De altfel, procurori criminalişti afirmă că părinţii sinucigaşilor cu greu acceptă moartea copiilor.