In sfârșit concursul „Dansez pentru tine” are o notă de decență !!!

Mai este puțin și concursul Dansez pentru tine va demara în trombă.De data aceasta concurenții sunt aleși după sprânceană: fete cuminți și băieți frumoși.. Există, însă, şi un punct comun: nu au nici o treabă cu dansul.

Asta e lesne de verificat, dar ne-o confirmă şi Connect-R, unul dintre cei mai buni coregrafi şi dansatori din România.

Solistul s-a ferit să nominalizeze şi a vorbit la general: „Vor rezista în concurs cei care vor munci cât mai mult, la repetiţii. Oricum, este foarte important şi talentul nativ, să ai unele mişcări în sânge. Din câte ştiu eu, nici unul dintre concurenţi nu are experienţă într-ale dansului, aşa că trebuie să fie foarte atenţi la repetiţii şi să-şi asculte coregrafii", a declarat artistul, pentru Click!

În tabăra fetelor s-au strâns două soliste şi două actriţe: Paula Seling şi Nicola, respectiv Adela Popescu şi Doiniţa Oancea. Adio sâni ieșiți din sutiene și fustițe scurte pentru doritoarele care vroiau dinadins să li se vadă chiloțeii !

Băieţii, însă, parcă au fost aleşi în urma unui casting riguros, criteriul principal de selecţie fiind aspectul fizic. Răzvan Fodor, Bogdan Vlădău şi Jorge sunt desprinşi parcă din Neckermann, iar Octavian Strunilă excelează la capitolul popularitate, datorită rolului din serialul „State de România". Click! i-a analizat pe concurenţii-VIP şi vă prezintă bilele albe şi bilele negre ale fiecăruia.