Mai mulți jurnaliști de la Pro TV care au transmis toată durata funeraliilor cântăreţei ar urma să fie audiaţi, săptămâna aceasta, la Ploieşti.
Potrivit Ring, reporterii trebuie să ofere informaţii despre un martor misterios, o persoană care ar fi stat la masă cu ei la înmormântarea artistei şi le-ar fi spus că deţine probe care-l incriminează pe Petru Mircea.
"Cel mai probabil vor fi chemaţi (la Poliţia Ploieşti, reporterii de la Pro TV, pentru că televiziunea respectivă a avut exclusivitate pentru înmormântarea Mădălinei Manole şi toţi susţin că individul acesta (martorul dispărut-n.r.) a stat la masă cu cei de la Pro TV", a declarat avocatul familiei Manole, Bogdan Bărbuceanu.
"La Ploieşti, la poliţie, s-a luat o declaraţie domnului Manole. Sper să fie luate declaraţii şi de la Eugenia Manole, şi de la nepotul care a fost de faţă şi a auzit înregistrarea. Vor fi făcute recunoaşteri după planşă foto pentru identificarea celui care i-a vizitat, le-a cerut bani şi a susţinut că are probe care-l incriminează pe Petru Mircea", a precizat Bărbuceanu.