Gheorghe Anghel, primarul municipiului Caracal a declarat că va candida la alegerile locale din 2012 pentru un nou mandat, infirmând astfel zvonurile privind retragerea sa din viaţa politică şi din prim planul vieţii publice. Declaraţia edilului îi i-a prin surprindere nu doar pe adversarii politici ci şi pe unii colegi de partid. Edilul își justifică intenția de a candida prin faptul că nu vrea să lase municipiul Caracal pe mâinele unor oportuniști și incompetenți.
” Voi candida și în 2012 la Primărie pentru că nu pot să accept ca niște incompetenți să distrugă orașul ăsta. Și îmi doresc încă 3 mandate. Îi sfătuiesc să-și pregătească banii pentru alegeri, așa cum au făcut dintotdeauna. Pentru ce candidează acești indivizi? Ce au făcut ei pentru orașul ăsta? Sunt sigur că adversarii mei sperau să nu mai candidez, dar uite că le stric planurile”, a declarat, Gheorghe Anghel.
Edilul a mai susţinut că intenționează să candideze din partea organizaţiei PSD din care face parte al cărei preşedinte este, conform spuselor sale. Florin Iordache: Gheorghe Anghel şi-a anunţat şefii politici din fruntea partidului cu privire la decizia sa. Din informaţiile noastre, vicepreşedintele PSD Olt le-a adus la cunoştină personal hotărea luată atât secretarului general Liviu Dragnea, cât şi preşedintelui de onoare şi fondator al PSD, Ion Iliescu, cu care are o relaţie veche de amiciţie.