"Ştiu că vremurile pe care le traversăm nu sunt deloc uşoare, nici pentru militari, nici pentru civili. Dar mai ştiu că noi, românii, am mai trecut prin momente grele şi le-am depăşit, cu bine, de fiecare dată. Am convingerea că împreună vom reuşi. Trebuie să ne păstrăm curajul şi credinţa pe care le are pompierul când pleacă de lângă soţie şi copii pentru a-şi face datoria sub drapel", se arată în mesajul transmis de preşedintele Traian Băsescu, luni, cu ocazia Zilei Pompierilor.
Şeful statului a mai apreciat că pompierii au devenit "o autoritate cu sorginte şi vocaţie europeană, modernă, flexibilă şi eficientă, care, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, realizează managementul situaţiilor de urgenţă".
"Astăzi, reprezentaţi o autoritate de bază a statului, având un rol decisiv pentru protecţia şi liniştea cetăţenilor şi a comunităţilor. Împreună cu structurile de descarcerare şi prim-ajutor SMURD şi cu cele de protecţie civilă, este necesar să consolidaţi sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţă, orientându-l pro-activ către nevoile de siguranţă şi în serviciul cetăţeanului", le-a mai transmis Băsescu pompierilor.
Liderul de la Cotroceni a arătat că pentru ca pompierii să-şi facă pe deplin datoria au nevoie de o pregătire continuă, o creştere a calităţii muncii, a profesionalismului şi a capacităţii de acţiune la intervenţii şi în situaţii de urgenţă.