Pugilistul Floyd Mayweather riscă 5 ani în inchisoare

 

Floyd Mayweather Jr.  a fost arestat, ieri, de poliţia din Las Vegas, ca urmare a unei plângeri depuse de fosta iubită, Josie Harris, cu care are trei copii.  Aceasta îl acuză pe boxer de violenţă domestică şi că i-a furat telefonul.

Dacă se va dovedi că este adevărat, Mayweather Jr. riscă cinci ani de închisoare. Prima înfăţişare la Curtea de Justiţie din Las Vegas va avea loc la 9 noiembrie.

„M-a târât de păr şi mi-a sucit mâna. Atunci am strigat la copiii noştri, care au între 7 şi 11 ani, să sune la 911", povesteşte fosta prietenă a campionului. Cei doi s-au despărţit în luna mai după şapte ani de căsnicie.

Pugilistul nu este la prima abatere de acest gen, el fiind acuzat că, în 2002, a agresat două fete într-un club de noapte.

Pugilistul, care are 41 de victorii din tot atâtea meciuri (25 înainte de termen), este recunoscut şi cu porecla de „Money", el câştigând mai mult de 20 de milioane de dolari în luna mai, când s-a impus în meciul cu „Sugar" Shane Mosley.