Alexandra Velniciuc, luată de Salvare, la Mamaia

 

Anul acesta Festivalul de la Mamaia s-a făcut cu mult efort şi acest lucru s-a datorat faptului că organizatorii nu au vrut să piardă ediţia cu numărul 40, fiind un eveniment aniversar. Dar cea mai ghinionistă la acest festival a fost tocmai prezentatoarea Alexandra Velniciuc. Actriţa a trebuit să se îmbrace singură, pentru că nu s-a găsit niciun sponsor, în schimb la partea estetică Monica, soţia colegului de prezentare Aurelian Temişan a fost cea care s-a ocupat de look-ul ei. Ghinioanele nu se opresc aici. Alexandra a avut parte în a doua seară de concurs a făcut  o toxiinfecţie alimentară de toată frumuseţea. Problemele i s-au tras de la prînzul luat în hotelul unde a fost cazată. În timpul în care Alexandra i-au fost administrate medicamentele necesare de echipajul Salvării prezentate, venit în mare viteză la Teatrul Soveja,  cei doi colegi, Temişan şi Moculescu au înlocuit-o cu brio, fără ca cei prezenţi în sală să-i fi simţit o clipă lipsa. (C.M.)