Se răcește vremea!!! Vine toamna

În timp ce meteorologii anunţă că temperaturile caniculare vor scădea cu până la 12 grade, medicii ne atrag atenţia că aceste variaţii bruşte de temperatură creează probleme din punct de vedere medical.

Sâmbătă au fost înregistrate 39 de grade, cea mai mare temperatură din acest an, la Calafat şi Bechet. România a fost traversată, sâmbătă noaptea, de un pasaj frontal rece, anunţă meteorologii. Temperaturile scad, ca efect, cu 10-12 grade. Astfel, zonele în care sâmbătă a fost caniculă se vor confrunta duminică cu scăderea bruscă a temperaturilor.
"Duminică, scăderea semnificativă de temperatură va fi peste zonele în care sâmbătă a fostcaniculă. Vor fi valori cu 10 – 12 grade mai mici decât cele de caniculă. De exemplu, unde au fost 38 de grade, vor fi 28 de grade", a declarat meteorologul de serviciu Oana Păduraru.

De asemenea, acest front atmosferic rece aduce şi precipitaţii şi intensificări ale vântului, însă cantităţile de apă nu vor fi însemnate. La schimbarea maselor de aer, vremea devine instabilă, iar organismul îşi intensifică efortul de a se adapta la vreme.

Medic: Variaţiile mari de temperatură sunt extrem de periculoase pentru populație

Medicii ne atrag atenţia că cei care vor resimţi cel mai bine aceste variaţii mari de temperatură sunt copiii şi vârstnicii.
"Atunci când variaţiile sunt lente, există toate mecanismele de termoreglare, adaptative pentru a nu fi probleme. Atunci când sunt variaţii bruşte, mecanismele de termoreglare sunt depăşite şi pot apărea probleme. Cei care suferă cel mai mult vor fi cei care au afecţiuni reumatismale, pulmonare şi uneori cardiacii", a declarat medicul Tudor Ciuhodaru, de la Spitalul de Urgenţă din Iaşi.
"De aceea, bătrânii şi copii trebuie protejaţi termic, îmbrăcaţi şi hidrataţi corespunzător", a mai spus Ciuhodaru.