Bendeac îi sugerează lui Boc impozitul pe relaţiile sexuale

Contrariat de măsurile anti-criză adoptate de guvernanţi, în special de agitaţia naţională stârnită după impozitarea drepturilor de autor, Mihai Bendeac îi propune premierului Boc să impună o taxă pe relaţii sexuale.

“Nu vreau să acuz guvernanţii pentru demenţa asta cu drepturile de autor. Din contră, vin în intampinarea lor şi propun un nou set de taxe şi impozite care, în mod cert, pot duce România spre ieşirea din criză economică”, detaliază Bendeac pe blogul personal.

 

Probabil cea mai ingenioasă taxă propusă de actor este cea pe relaţii sexuale.

Cetăţenii români, cu vârste între 18 şi 60 de ani, vor plăti, începand cu luna septembrie, taxa pe relaţii sexuale. Actele sexuale vor fi depuse în dublu exemplar la Administraţia Financiară, PERSONAL, împreună cu o declaraţie pe proprie răspundere. Li se va elibera un formular cu care se vor prezenta PERSONAL la Casa de Asigurări Sociale, unde vor plăti.