Alain Fabien, fiul actorului Alain Delon se droghează

Celebrul actor francez, Alain Delon trece prin clipe de groază. Fiul său cel mic, Alain Fabien, în vârstă de 16 ani, este dependent de droguri şi îi face mai mereu probleme.
În afara faptului că se luptă să-l scape pe mezinul, Alain Fabien, care a ajuns dependent de droguri, actorul este în scandal şi cu fosta sa parteneră de viaţă, fotomodelul olandez Rosalie van Breemen.
Mama adolescentului îl acuză că l-a scos dintr-o clinică de dezintoxicare pe fiul lor. Femeia spune că îl internase pe băiat la Amsterdam, unde medicii îl tratau cum se cuvine, însă starul a intervenit şi l-a luat la el, în Franţa.
Delon a trimis avocatul să-l aducă de la Amsterdam şi l-a aşteptat la aeroport, la Paris, de unde l-a dus direct la proprietatea sa din regiunea Loiret.
Rosalie este supărată că în acea zonă nu există şcoli potrivite pentru fiul lor. Ea îl înscrisese la o şcoală prestigioasă din Aspen, Elveţia, însă starul francez nu-l lasă acolo, de teamă că băiatul ar ajunge un vagabond drogat de capul său.
Alain Delon recunoaşte că fiul său trece prin momente dificile, precum mulţi adolescenţi de vârsta sa. Actorul mai are un fiu, Anthony, în vârstă de 46 de ani, care este tot actor, din căsătoria cu Nathalie Barthelemy, şi o fiică, Anou-schka în vârstă de 20 de ani, născută de Rosalie van Breemen.