Ilie Năstase va trebui să mai aștepte până când Brigitte va fi liberă cu adevărat

Iubita lui Ilie Năstase nu scapă de scandaluri şi se va „război” cu soţul ei, Ovidiu Torj, la Tribunal, pentru custodia fiicei lor.

Inetrlopul Ovidiu Torj s-a împăcat cu ideea că soţia sa şi-a refăcut viaţa personală, dar nu e dispus să-i redea libertatea cu una, cu două.

Astfel, pentru a încheia divorţul la primul termen, Torj a pus condiţia să obţină custodia fiicei lor, Sara (3 ani).

Potrivit  avocatei femeii se pare că procesul va fi unul de durată şi cu mulţi martori, căci vedeta nu are de gând să se despartă de fiica ei.

„Nici nu se pune problema de aşa ceva. El se agaţă de orice amănunt ca să mai lungească procesul. Ştiu că Torj nu o să fie de acord să-i lase copilul, o să aducă şi el martori în favoarea lui. Oricum, nu va reuşi să obţină custodia”, ne-a declarat Violeta Murgu.

Deşi se află în relaţii amiabile, Brigitte doreşte ca instanţa să stabilească un program strict de vizitare a fetiţei. Avocata ei nu exclude posibilitatea ca Torj să facă toate aceste demersuri din orgoliu şi pentru a tergiversa procesul