Legea ANI a fost adoptată de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor a discutat în sesiune extraordinară proiectul de Lege privind funcţionarea şi organizarea ANI. Proiectul luat în discuţie este cel aprobat de Cameră în sesiunea parlamentară ordinară din vară. Acesta a fost modificat însă fundamental de Senat şi, după trimiterea la promulgare, a fost retrimis Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu.

După ce, în urma rediscutării în Legislativ, acesta nu a fost modificat potrivit observaţiilor Preşedinţiei, Traian Băsescu l-a contestat la CCR, unde a fost declarat neconstituţional. După ce reprezentanţii CE au criticat dur noua Lege în raportul din vară, şeful statului a cerut convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în care să să se discute legea ANI pentru ca instituţia să fie funcţională în continuare.

Săptămâna trecută, în Comisia juridică a Camerei, s-a revenit la vechea formă a Legii ANI, aşa cum fusese transmisă către Senat, înainte de a fi declarată neconstituţională. Astfel, s-au reintrodus în actul normativ comisiile de anchetă de pe lângă curţile de apel. De asemenea, în formularele privind declaraţiile de avere demnitarii vor trebui să treacă nu doar conturile, imobilele şi terenurile, ci şi bijuteriile şi cardurile de credit. S-a lărgit de asemenea sfera persoanelor obligate să depună declaraţii de avere, incluzându-se membrii Consiliului Economic şi Social şi liderii confederaţiilor sindicale. În plus,
 
în declaraţiile de interese vor figura, aşa cum a cerut preşedintele Băsescu în cererea de reexaminare adresată Parlamentului, contractele din bani publici.