De Ziua Marinei la Constanța, președintele Traian Băsescu a fost întâmpinat cu huiduieli

Înainte ca Băsescu să meargă la microfon să vorbească, câţiva cetăţeni care au auzit anunţul că preşedintele va avea un discurs au huiduit şi fluierat pentru câteva secunde.La final, preşedintele a primit şi aplauze. Şeful statului, Traian Băsescu a fost întâmpinat cu onorul militare.

Peste 1.000 de oameni s-au pregătit pentru un spectacol pe apă şi uscat.  Scafandrii au oferit un spectacol deosebit în care au  simulat adevărate lupte. În acest an, din cauza crizei nu vor fi concerte ca în fiecare an şi nici focuri de artificii.
Aproximativ  15.000 de oameni au participat  la spectacol. Din păcate organizarea a lăsat de dorit pentru că turiştii nu prea puteau vadă spectacolul pentru că nu a fost amenajat un spaţiu pentru ei. Ca în fiecare an oficialităţile au avut la dispoziţie un spaţiu frumos amenajat, însă  spectatorii au fost uitaţi.

Pe lângă liderul de la Cotroceni Traian Băsescu ar mai fi trebuit să sosească și  Gabriel Oprea,  Emil Boc şi nelipsita Elena Udrea. Se pare că primul ministru şi ministrul Turismului nu au confirmat că vor fi prezenţi la eveniment

Traian Băsescu a fost  întâmpinat cu garda de onoare şi cu muzică militară. Până la ora 12.00
Traian Băsescu a fost fluierat de către turişti imediat după terminarea discursului pe care l-a ţinut în Portul Constanţa.
 
"Ziua Marinei e ziua bărbaţilor. E ziua acelor oameni care la bordul navei lor ştiu să preţiuiască drapelul de stat al României. Flota navală română împlinişete 150 de ani. Vremurile prin care trecem azi nu sunt uşoare, sunt vremuri generate criza economice, dar care nu ne vor supune ci le vom supune noi. Reuşim să înregistrăm o creştere economică dar încă avem un drum lung  pentru ca românia să cureţe balastul cheltuielilor excesive bugetare în raport cu veniturile economiei. Mi-aş dori ca dificultăţile să fie trecute în solidaritate, în decenţa fără încercarea unora de a deveni privilegeaţi ai crizei",  a spus preşedintele prezent la manifestările de Ziua Marinei.

"Am avut onoarea să ştiu ce înseamnă solidaritatea marinarilor. În faţa pericolelor fie că e  furtună, incendiu sau trece nava prin zonă de război toţi sunt egali nici marinarul, nici bucătarul nu cere privilegii.   Numai împreună pot trece de pericol, doar solidaritatea îi poatea aduce înapoi acasă la familiile lor. Aş încheia spunând că în aceste momente de dificultate economică, România trebuie şi este solidară cu ea însăşi. La mulţi ani tuturor marinarilor, constructorilor navali, proiectanţilor de nave", a declarat preşedintele Traian Băsescu.

Băsescu şi-a încheiat discursul prin salutul marinăresc: Cart bun înainte, marinari români!