Blonda apetisantă nu-l va susţine din tribune pe dinamovistul Adrian Cristea la derby-ul cu contracandidata la titlu Rapid. Şocată de atmosfera de la meciul cu Pandurii, aceasta s-a jurat că nu mai calcă pe un stadion în viaţa ei. Ii va ţine în schimb pumnii iubitului din faţa televizorului şi-l sfătuieşte pe „Prinţ" să aibă la el o poză cu ea, pentru noroc.
Ultraşii dinamovişti care sperau să o vadă în tribunele din „Groapă" pe Bianca Drăguşanu primesc veşti proaste de la prietena „Prinţului" Adi Cristea.
„Nu merg la meciul cu Rapid! M-am îngrozit de ce am auzit şi am văzut la Târgu Jiu. Chiar i-am zis lui Capatos, care e mare dinamovist, că nu mai merg pe un teren în viaţa mea. El râdea, spunea că e normal să înjure lumea, să strige, să huiduie, că doar nu suntem la operă…", a povestit Bianca
Iubita fotbalistului a fost oprită pentru poze şi autografe la partida din etapa trecută, însă dezvăluie că nici camuflată nu ar merge la derby-ul cu Rapid:
"Sunt convinsă că, dacă Dinamo ar pierde, lumea ar da vina pe mine, că poate Cristea nu a jucat bine din cauza mea, de parcă eu aş fi de vină… Oricum, nici dacă m-aş îmbrăca cine ştie cum, mi-aş pune mustăţi, pălărie şi alte lucruri de genul ăsta nu aş mai vedea un meci pe «viu». Asta cu toate că suporterii de la Târgu Jiu s-au purtat foarte frumos cu mine, mi-au cerut autografe, m-au rugat să facem poze".
Fiţoasa blondă nu îi va satisface lui Cristea dorinţa de a o avea pe stadion pentru a-i purta noroc la jocul de mâine seară.
"Ştiu că a spus că i-am purtat noroc, dar acum ce să fac? Să ia o poză cu mine să joace cu ea în chiloţi", a spus aceasta râzând.
"Am devenit dinamovistă întâi pentru Capatos, apoi pentru Cristea. Este normal să-l susţin pe Adi pentru că este prietenul meu şi ne înţelegem foarte bine. Nu mă interesează ce spune sau ce crede lumea despre noi".
Andi Sârbu