Răzbunare în cazul Cristian Tabără

Megascandalul în care a fost implicat realizatorul tv Cristian Tabără ar putea fi o pură răzbunare din partea fostei iubite. Surse judiciare au confirmat faptul că, soţia sa, Alina Bodnaru, a negat că bărbatul ar fi profitat de fiica ei şi a pus totul pe seama imaginaţiei debordante a minorei.
Povestea ar fi pornit, la jumătatea lunii iulie, de la o discuţie mai aprinsă, pe tema situaţiei şcolare, dintre Alexandra, o fetiţă de numai 12 ani, şi mama ei, Alina, fosta iubită a lui Cristian Tabără.
Supărată, micuţa a mers la Secţia 9, situată în apropierea apartamentului în care locuieşte cu chirie cu mama ei, şi le-a spus poliţiştilor că a venit să îl reclame pe fostul iubit al femeii, care, în luna mai a anului trecut, i-a pus mâna pe sân.
Puşi în faţa unui caz delicat, anchetatorii au chemat-o imediat pe mama fetiţei, dar şi un reprezentant al Protecţiei Copilului.
Alina a ascuns-o pe Alexandra de ochii presei
Fosta soţie a lui Cristi Tabără, Alina Bodnaru a dat o declaraţie scrisă prin care a spus că nu vrea să depună plângere împotriva lui omului de televiziune şi le-a cerut poliţiştilor să nu ia în seamă cele spuse de fiica ei, care, uneori, mai fabulează.
Şi aşa, Poliţia s-a autosesizat şi a deschis un dosar. Pe 28 iulie, Cristian Tabără a fost chemat la Poliţie şi audiat în legătură cu acuzaţiile aduse.
Vedeta Pro TV a recunoscut că le cunoaşte pe cele două, însă a negat faptul că i-ar fi făcut vreun rău minorei.
Mai mult, Tabără a spus că Alina l-a sunat cu câteva zile înainte să se căsătorească şi l-a ameninţat că îl va face să-şi aducă aminte de ea în fiecare zi, în cazul în care a uitat cine este ea.
Pentru că povestea a luat o amploare la care nu se aştepta, Alina a revenit la Poliţie şi a spus că fiica ei are dreptate şi chiar a indicat două nume, ale unor foşti colegi din Media Pro, în faţa cărora Cristian Tabără ar fi recunoscut că a atins-o pe micuţă în zona intimă.
Andi Sârbu