Lena, câştigătoarea Eurovisionului, e invitata specială a Paulei Seling la recitalul pe care-l va susţine în ultima seară a Festivalului Mamaia. La numai 19 ani, Lena e o solistă lipsită de inhibiţii şi a făcut furori cu o scenă erotică într-un film nemţesc.
Ce de-a 40-a ediţie a Festivalului Mamaia, se va desfăşura în perioada 26-29 august.
In urmă cu două săptămâni, organizatorii nu aveau mai nimic stabilit, iată că acum au făcut preselecţiile pentru „Interpretare” şi „Creaţie” şi au convins nume grele ale muzicii româneşti să susţină recitaluri.
Printre acestea au dat curs invitației: Direcţia 5 şi Paula Seling, iar cireaşa de pe tort se anunţă a fi Lena, câştigătoarea Eurovision, care va fi invitata specială a Paulei Seling.
Lena a filmat o scenă de sex în piscină, la majorat . Filmuleţul sexy cu nemţoaica a ieşit la iveală la câteva zile după ce a câştigat Eurovisionul
După câţiva ani petrecuți în domeniu a reușit în sfârșit să-şi facă un nume în show-biz-ul din Germania. Se mândeşte şi cu un rol într-un film, unde a jucat o scenă deocheată, nud, la piscină.