Iubire la malul mării

S-au întâlnit pentru prima dată la malul mării şi asta a imprimat o aură cinematografică inimaginabilă a destinului lor. Cine şi-ar fi imaginat preşedintele Traian Băsescu şi soţia lui, Maria, s-au îndrăgostit încă de  la prima vedere?.

S-au cunoscut la Constanţa. Femeia, o tânără politicoasă, fină şi frumoasă, lucra ca recepţioeră la un hotel din Constanţa. Acolo l-a întâlnit pe tânărul ofiţer de marină,de la acea vreme, Traian Băsescu. Acesta intrase în hotel, însoţit de nişte prieteni şi, în clipa în care a văzut-o pe Maria, a simţit că ziua a luat o întorsătură de film romantic. Fata acea ceva tulburător, expresiv, frumuseţea ei l-a emoţionat instantaneu pe omul care trăia înfruntând mările.


A simţit încă din momentul acela că s-a îndrăgostit pe loc de ea, deşi nu ştia nimic, la acea oră, despre cea care avea să-i devină suflet pereche. Putea fi o necunoscută, ca atâtea altele, dar a mers pe intuiţie şi nu s-a înşelat. Într-o secundă a simţit că i se schimbă viaţa şi că trebuie să facă primul pas..