Ponta: Cifrele prezentate de Traian Băsescu nu au nicio legătură cu realitatea
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Buzău, că cifrele anunţate, joi seară, de Traian Băsescu privind economiile care s-ar realiza odată cu reducerea pensiilor şi a salariilor din sectorul bugetar nu au nicio legătură cu realitatea, acest subiect urmând să fie discutat în BPN de luni. www.mediafax.ro
Ponta: Nu cred că Băsescu are curaj să vină în faţa poporului, cu atât mai puţin cu Boc lângă el
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Buzău, că, deşi cel mai bine ar fi să se organizeze alegeri anticipate, nu crede că Traian Băsescu are "curajul să vină în faţa poporului, ca în anii trecuţi, cu atât mai puţin acum, cu Boc lângă el". www.mediafax.ro
Şi liderii PSD se întâlnesc duminică cu delegaţia FMI
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că o delegaţie a social-democraţilor, din care vor face parte, alături de el, Adrian Năstase şi Dan Nica, se va întâlni, duminică, la sediul PSD, cu reprezentanţii FMI, la solicitarea acestora. www.mediafax.ro
Ponta: Vom avea o întâlnire cu delegaţia FMI la Bucureşti
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat vineri pentru NewsIn că social-democraţii vor avea o întâlnire cu delegaţia FMI în România pentru a discuta despre situaţia economică şi acordul cu Fondul.www.newsin.ro