Pe cine a mai cucerit Ana Maria Ferentz

Prezenta sambata la un eveniment caritabil prilejuit de Ziua Internationala a Copilului cu Cancer la care a participat impreuna cu Lavinia si fetele de la Ladies (Ank si Ianna), precum si cu impresarul lor, Radu Groza, Ana Maria Ferentz a impresionat micutii academicieni prin prestatia ei, dar si prin eleganta.  

“Academia copiilor” a fost invitata de catre organizatori sa ofere un spectacol destinat sensibilizarii oamenilor cu privire la dramele ingozitoare traite de copii nevinovati, din cauza cancerului.

Prichindeii s-au achitat mai mult decat onorabil de aceasta sarcina, acoperind un progam de peste 4 ore, pentru care au fost rasplatiti cu aplauze de catre public, dar si de catre artistii prezenti la spectacol care au avut eleganta de a-i invita pe scena, alaturi de ei pe micutii “competitori”.

Echipa celor de la „Academia Copiilor” a decis sa lanseze, in data de 10 aprilie, in premiera, concursul „Mini Top Model România”, la care pot participa copii cu vârsta intre 3 si 15 ani. 

Fascinati de fetele lui Radu Groza  

Micutii artisti au fost fascinati de prezenta Anei Maria Ferentz, a Laviniei si a fetelor de la Ladies, solicitandu-le sfaturi si punandu-le intrebari despre tinuta, mers, prezenta scenica.