Andrei Ţârdea ar vrea să se împace fosta soţie

După ce a văzut că nu mai are şanse la Andreea Mantea, Ţârdea pare să o vrea pe Alexandra înapoi. Sau, cel puţin, asta susţine fosta lui soţie.



De când a început să cucerească podiumurile de modă, Alexandra Ţîrdea i-a atras atenţia lui Andrei.

Ea a îmbrăcat pentru prima oară rochia de mireasă la o prezentare de modă organizată la Rin Grand Hotel.



Deşi a fost căsătorită timp de un an cu nestatornicul în amor Andrei Ţîrdea, cei doi nu s-au cununat decât civil. „A fost o experienţă inedită, deosebită. Acum înţeleg ce simt toate femeile atunci când se căsătoresc, iar sentimentul este unul intens, te simţi ca o prinţesă, parcă toată lumea e a ta" , a declarat Alexandra, pentru Click!



Chiar dacă nu a venit să îşi vadă fiica, Andrei Ţîrdea dă semne că ar vrea să se împace cu fosta sa soţie, însă aceasta spune că nu s-ar recăsători pentru nimic în lume cu el.