Mircea Badea: „Vreau să-l văd pe Boc, ăla micu, cu pană la pălărie”

Realizatorul emisiunii În gura presei de la Antena 3, Mircea Badea , a lansat un nou pariu către domnii Radu Berceanu şi Emil Boc , după ce a citit într-un ziar că ministrul Transporturilor îşi propune să inaugureze anul viitor 101.64 km de autostradă. În emisiunea de marţi seară, Mircea Badea a declarat că nu crede că se va întâmpla acest lucru şi a lansat noul pariu: dacă cei 101.64 km de şosea ("nici nu mai vorbesc de autostradă") vor fi inauguraţi, el va purta din nou pene în Piaţa Victoriei, indiferent de gradele Celsius de afară.De data aceasta însă, Mircea Badea îi roagă pe Emil Boc şi Radu Berceanu să-şi asume la rândul lor pariul.

Dacă promisiunile nu vor fi îndeplinite, Boc şi Berceanu ar putea fi văzuţi purtând doar pene în Piaţa Victoriei

Astfel, Badea spune că dacă cei doi domni nu vor realiza ceea ce şi-au propus, atunci ar fi bine ca şi ei să apară dezbrăcaţi, cu pene pe fund, în Piaţa Victoriei."Eu sunt gata să-mi recunosc înfrângerea ca să le dau satisfacţie ăstora. Domnu’ Berceanu, un nou pariu… Deci 101.64 km de şosea, nu mai zic autostradă, făcuţi în 2010 şi eu mă duc dezbrăcat în Piaţa Victoriei.
Dar dacă nu se fac? Te duci tu bă, dezbrăcat, cu pene în Piaţa Victoriei. Pariul pus anul trecut a fost ţinut doar de mine. Dacă vreţi să fiţi voi şmecheri la tăieri de panglinci, asumaţi-vă şi voi. Eu vreau să-l văd pe Boc ăla micu, aşa cum l-am văzut la plajă, cu pana la pălărie", a spus Mircea Badea . (M.C.)