Zăvoranca le arată puţulica actualilor politicieni!

Oana Zăvoranu are un mesaj aproape obscen pentru criză, pe care îl explică în interviu: “Dragi cititori, acel deget de pe coperta îndreptat în sus se adresează politicienilor şi crizei, tuturor celor care au adus ţara unde este acum. Şi să ştiţi că, deşi vedeţi acolo un topor, bradul este artificial”. În interviul acordat revistei Maxim, Oana mai spune: “N-am mai puţini bani decât anul trecut, dacă e să vorbim despre criza financiară. Veniturile mele sunt constant mai mari.”

Tot în ultimul număr, redactorii Maxim au stat de vorbă cu campionul mondial la K1 – Semmy Schilt, care s-a antrenat la Academia de Lupte Ciprian Sora, înainte de finala de la Yokohama. Întrebat dacă are prieteni printre concurenţii din ring, Semmy răspunde: “Nu prea am prieteni apropiaţi în circuitul K1, e puţin mai dificil. Vorbesc cu toţi, mă salut cu ei, dar nu îi invit la ziua mea”.

În război cu producătoarea Monica Mihai

Se pare că un nou scandal animă viaţa Oanei Zăvoranu. Dacă în urmă cu câteva zile, vulcanica vedetă şi-a bătut croitoreasa, de data aceasta Oana s-a certat cu producătoarea emisiunii sale de la Otv, Monica Mihai, după cum informează Gardianul. Emisiunea Oanei, "Judecata de Apoi", este produsă de Mamitzu Production, firmă ce aparţie Monicăi Mihai, iar aceasta din urmă cere 8000 de euro de la OTV pentru fiecare ediţie a emisiunii. Monica Mihai motivează că suma mare este justificată de faptul că invitaţii sunt plătiţi cu câte 700 de euro, dar acest lucru se întâmplă numai pe hârtie. În realitate, fiecare invitat este plătit cu doar 150 de euro.În urma descoperirii acestor nereguli, Oana Zăvoranu a declanşat un scandal monstru şi se prea poate ca şi această emisiune să se încheie după doar câteva ediţii. (M.C.)